Desigur, Dealu Mare este o fabuloasă podgorie a României, dar, dacă facem un onest exerciţiu de imaginaţie şi lăsăm cramele deoparte, din punct de vedere strict turistic, nu prea avem ce vizita în zonă.
Peisaje şi obiective turistice
Dealu Mare are o geografie banală, cu dealuri lipsite de măreţie şi farmec, iar oraşele sunt mici, unele chiar depopulate şi cu zero obiective turistice. Cu alte cuvinte, Vârful Istriţa nu poate rivaliza, nici pe departe, cu “Colline del Chianti” şi nici oraşe precum Ploieşti, Buzău, Urlaţi sau Mizil nu pot visa să ofere nici măcar 1% din ce posedă Florenţa, Pisa, Siena sau San Gimignano, încă din Evul Mediu.
Prin urmare, orice om pragmatic şi cu scaun la cap ar trebui să admită, fără supărare, că Dealu Mare nu e Toscana României. Şi totuşi...
Dealu Mare are două atuuri pe care, dacă le-ar juca cu cap, ar putea câştiga foarte mulţi turişti: multitudinea de crame premium din podgorie şi proximitatea faţă de capitală (plus, mai nou, autostrada A3 şi A7).
Enoturism
Factorul cheie aici este turismul viticol (poreclit “enoturism”, chiar dacă termenul nu este încă prezent în DEX). Haideţi să vedem de ce enoturismul este o super oportunitate pe care Dealu Mare, cu puţine excepţii, o ratează cu brio...
În Dealu Mare nu se poate face (şi nici nu se va putea vreodată face) turism ca în Toscana, acolo unde, după ce vizitezi Florenţa, Pisa, Siena sau San Gimignano, primeşti un super bonus: vizite la crame, plimbări prin vie şi degustări de vin. În Dealu Mare lipseşte partea cu geografia, oraşele şi obiectivele turistice, aşa că rămân doar vizitele la crame, plimbările prin vie şi degustările de vin. Mult prea puţin pentru majoritatea turiştilor!
All Inclusive
Dar ce şi-ar dori turiştii, ce anume i-ar determina să vină în număr mare în Dealu Mare? E simplu: o experienţă completă! Ca să facem o paralelă, este exact genul de experienţă pe care şi-l doresc turiştii (mai ales familiile cu copii) care aleg pachetele “All Inclusive” în diverse zone, mai degrabă sărace, ale lumii.
Turiştii nu merg la “All Inclusive” pentru neasemuitele frumuseţi ale naturii din Turcia, Mexic sau Costa Rica. Ei aleg aceste vacanţe fiindcă pot să se relaxeze, cu familia sau cu prietenii, fără să mai aibă pe cap problema transportului, a cazării, a mesei, a băuturilor, sau a distracţiei (pentru adulţi, dar şi pentru copii).
Trei variante
În prezent, dacă ar fi să analizăm cazul particular al turiştilor din Bucureşti care vor să facă turism viticol în Dealu Mare, ei au cam cam trei variante la dispoziţie.
Varianta 1: grupuri organizate cu autocarul, doar în zilele când se adună suficienţi clienţi, deoarece unele crame impun un număr minim de turişti pentru o vizită, din cauza lipsei de personal dedicat. Se vizitează 3-4 crame într-o zi, într-un ritm destul de alert, fiindcă altfel nu ajunge timpul. Grupul trebuie să se întoarcă în aceeaşi seară la Bucureşti, din cauza absenţei facilităţilor de cazare. Degustările de vin sunt însoţite, de cele mai multe ori, doar de gustări reci, deoarece aproape nicio cramă nu are restaurant. E greu de mers cu copiii, fiindcă nu există alte variante de recreere în afara vizitării sălilor cu cisterne de inox sau cu baricuri, a plimbărilor prin vie şi a degustărilor de vin. Este o experienţă foarte interesantă, dar trebuie să fii pasionat de vin ca să participi, sau să nu fi mers niciodată şi să fii foarte curios. În ambele cazuri, nu e foarte sigur că vei dori să reeditezi experienţa.
Varianta 2: o deplasare cu masina personală, în grup restrâns, cu condiţia să ştii foarte bine unde trebuie să ajungi şi să ai relaţii la crame, astfel încât oamenii de acolo să se mobilizeze şi să-ţi organizeze o vizită (e o problemă de lipsă de personal şi nu una de bunăvoinţă). Degustarea de vin va fi însoţită tot de gustări reci, problema mesei tebuie s-o rezolvi pe cont propriu, în altă parte decât la cramă. Sunt ceva opţiuni în zonă, dar nu multe. Dacă vrei să rămâi peste noapte, va trebui să rezolvi problema tot pe cont propriu şi, în majoritatea cazurilor, nu la cramă. Opţiunile de cazare sunt foarte puţine în Dealu Mare şi ai nevoie de ceva noroc ca să găseşti locuri libere. Inutil să mai precizez că şoferul maşinii e pedepsit: el nu va pune gura pe vin, pe tot parcursul deplasării.
Varianta 3: participarea la evenimente/petreceri organizate la crame. Sunt unii producători (puţini, însă) care se descurcă destul de bine ca să aducă public din Bucureşti (chiar şi cu autocarul), să ofere mâncare bună în regim de catering/grătar la faţa locului şi să asezoneze totul cu muzică (DJ/trupe). Este, de departe, cea mai reuşită experienţă la care poţi participa, în prezent, la o cramă, dar tot nu poţi rămâne peste noapte (cum ziceam, nu sunt facilităţi de cazare la aproape nicio cramă din Dealu Mare). Oricât ar fi evenimentul de reuşit, el rămâne, totuşi, o petrecere mutată din Bucureşti în Dealu Mare şi nu poate fi decât parţial încadrată la categoria “turism viticol”.
Ce are ea şi nu am eu
Prin urmare, ce are Toscana şi nu are Dealu Mare? Nu e vorba despre vin! La ora actuală, vinul din Dealu Mare poate sta cu succes lângă cel din Toscana (şi nu numai)! Dacă în ceea ce priveşte frumuseţile naturii şi obiectivele turistice din Dealu Mare e greu să mai îmbunătăţim ceva, la crearea de facilităţi de cazare, masă şi recreere se poate lucra din greu. Adică avem cam 1-2% din ce-ar fi necesar. Până când, în Dealu Mare, nu vom avea câteva zeci de oferte de tip “All Inclusive” (cu transport comod şi rapid, cazare confortabilă la cramă, masă de tip gourmet în restaurantul propriu, opţiuni de recreere pentru adulţi şi copii şi - doar ca pretext - o vizită în vie, în cramă şi apoi o degustare de vin), Dealu Mare nu va deveni Toscana României. Nici măcar nu trebuie să fii producător de vin ca să poţi pune în operă un business de enoturism!
Turismul viticol şi producerea vinului sunt două afaceri complet separate. Enoturismul are nevoie de investiţii distincte şi de personal specializat în industria ospitalităţii, dar şi în marketing şi comunicare. Tehnic vorbind, este necesar să ai cramă, ca să poţi face vin. Pe de altă parte, nu e suficient să ai cramă, ca să faci turism viticol. Mai mult, poţi face turism viticol, chiar fără să ai cramă, dacă investeşti cu cap.
Un pod prea îndepărtat
Dacă aceste investiţii s-ar concretiza, sunt convins că “exodul de weekend”, din Bucureşti către Valea Prahovei (care a devenit un veritabil infern automobilistic), sau către Litoral (care a devenit un veritabil infern al preţurilor fără acoperire în servicii) s-ar redirecţiona, în mod natural, către Dealu Mare. Până atunci, turismul viticol în această podgorie va rămâne întocmai ca filmul lui Richard Attenborough: “A Bridge Too Far”.
