Care a fost primul desert din istorie? Din ce era făcut? „Bucătarul” a trăit 950 de ani

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 16.04.2024 - 15:34
Primul desert din istorie a arătat aproximativ ca în această imagine - Foto: agfg.com.au
noe

Care a fost primul desert din istorie? Chiar dacă în ziua de astăzi ni se par un lucru firesc, prăjiturile, preparatele dulci au avut și ele un punct de plecare. Iar acesta pare să fi fost mult mai în urmă decât am fi putut crede, ajungând până la povestea Potopului din Biblie.

SHARE

Care a fost primul desert din istorie? Puțini pot rezista unui „dulce” degustat după masa principală ori, pur și simplu, de poftă, indiferent de momentul din zi sau chiar noapte. Dar acest preparat care ne catifelează sufletul și ne îndulcește gura are o vechime mai mare decât s-ar putea crede, 

Care a fost primul desert din istorie? Din ce era făcut? „Bucătarul” a trăit 950 de ani

Unii ar putea-o considera doar o legendă, dar alții o văd drept cartea de căpătâi a umanității.

Contestată sau adorată, Biblia vorbește, în Vechiul Testament, despre Noe, cel care a salvat omenirea de la Potopul care ar fi trebuit s-o extermine.

Când anume a avut loc respectivul eveniment, e încă un subiect dezbătut de specialiști, dar mulți consideră că a existat un potop, chiar dacă nu global, aproximativ acum 4.500 de ani.

Tot exegeții Bibliei și, mai ales, ai Vechiului Testament, sunt de părere că Arca făurită de Noe a eșuat undeva pe Muntele Ararat, din Turcia actuală.

Ei bine, după zeci de zile petrecute pe apele învolburate, Noe și familia sa ar fi preparat ceea ce este considerat cel mai vechi desert din istorie. 

Citește și: De unde vine denumirea zilelor săptămânii? Ce semnifică duminica?

El este numit „Ashure”, pronunțat „ah-shoo-ray”, și, potrivit legendei, a fost primul aliment pe care Noe și familia sa l-au mâncat după ce au pus piciorul pe uscat, scrie atlasobscura.com.

Cum aceștia își consumaseră majoritatea rezervelor de hrană, tot ce mai rămăsese pe Arcă - în afară de câte două exemplare din fiecare animal - erau câteva cereale, fructe uscate, nuci și fasole, pe care Noe și ai lui le-au gătit sub forma unui terci hrănitor.

De aceea, preparatul respectiv mai este supranumit și „budinca lui Noe”.

Este supranumit „budinca lui Noe”

Sigur, glumind puțin, se poate considera că acest desert ar fi putut fi unul dintre secretele vârstei matusalemice la care a ajuns Noe.

Acesta avea 500 de ani în momentul Potopului, dar a mai trăit încă 450 de ani, după aceea.

Noe ar fi avut deja vârsta de 500 de ani în momentul Potopului și al preparării primului desert din istorie - Foto: Pixabay - cu rol ilustrativ

Interesant este faptul că acesta este un fel de mâncare care nu are o rețetă, deoarece variază în funcție de regiunea care îl prepară și în funcție de cultură.

Citește și: Se schimbă istoria? Potopul lui Noe ar fi avut loc la Marea Neagră. Ce s-a întâmplat în România

Dar, în mod obișnuit, desertul dulce se prepară folosind mai întâi grâu, apoi fasole, năut, stafide, smochine și nuci.

În Turcia, Ashure se mănâncă pentru a sărbători ajungerea în siguranță a Arcei lui Noe.

Acest deliciu este împărțit cu vecinii, prietenii și cei săraci și se prepară în timpul lunii Muharram (n.r - luna în care, în religia musulmană, sunt interzise luptele, disputele), care se întâmplă să fie prima lună din calendarul islamic. 

Este o perioadă a anului care se concentrează pe construirea unor relații bune cu vecinii și se axează pe toleranță și pace, potrivit agfg.com.au.

În Armenia, Ashura este decorată cu semințe de rodie și aromată cu apă de trandafiri, fiind consumată în perioada Crăciunului și a Anului Nou, când sărbătorile sunt centrale.

La evreii sefarzi (n.r. - de rit spaniol), Ashure este preparat pentru sărbătoarea Tu BiShvat, la care se adaugă zahăr, nuci pisate și scorțișoară.

Punctul comun al acestor variante de Ashure este că se prepară, în primul rând, din grâu, de unde provine aroma sa pământie și de acolo se pot amesteca o mulțime de arome și condimente din Orientul Mijlociu.  

Citește și: Misterul Evangheliei, vechi de peste 1.500 ani, de care Vaticanul se teme. Ar schimba toată istoria

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te