Adrian Titieni, la 4 ani după ce a fost părăsit pentru Al. Papadopol: Văd iubirea ca un compromis

DE Alex Darvari | Actualizat: 13.11.2022 - 18:43
Adriana, Alexandru și Adian - FOTO: Impact
Adriana, Alexandru și Adian - FOTO: Impact

Actorii Adrian şi Adriana Titieni divorţau, în 2018, după un mariaj de 23 de ani. Adriana Titieni avea de ceva timp o relaţie cu Alexandru Papadopol, care şi el plecase din casa în care locuise cu soţia sa, actriţa Ioana Ginghină.

SHARE

La un post de televiziune, Adrian Titieni a dezvăluit momente grele prin care a trecut după despărțire.

„Dacă se întâmplă la 30 de ani este una, dacă se întâmplă la 55 e alta. Am ieșit din ecuația posibilei conjugări. Orice aș fi învățat nu mai am unde să practic. Mai sunt și excepții, dar nu este cazul meu. O relație care a devenit incompatibilă la acel moment, copiii erau cât de cât în echilibru emoțional… am hotărât că cel mai bun lucru pentru viața fiecăruia dintre noi este să ne separăm. Habar nu am dacă a fost cel mai bun lucru, dar la momentul respectiv așa am considerat.

Cu mintea de acum nu pot să mă raportez la decizia de atunci. Atât s-a putut la momentul respectiv sau atât am reușit eu să înțeleg și să acționez. Că este vinovăție, că este greșeală… sunt momente pe care, fără îndoială, nu ai cum să nu le regreți. O viață în  doi, de 20 și ceva de ani, înseamnă enorm de multe lucruri. Se produc legături unice, dar, în același timp, am decis de comun acord că cel mai bun lucru este ca fiecare să-și creeze propriul areal de existență și să nu ne intersectăm”, a declarat actorul la un post de televiziune.

Citește și: 1.300 euro, prețul minim de Revelion în Poiana Brașov. Mai scump ca o vacanță în Bali sau Dubai

Din punct de vedere firesc, normal, cutumiar, logic, fiziologic… am 60 de ani. În ochii și în urechile oricui o căsnicie la 60 de ani este o căsnicie de compromis, între 2 oameni care se pot conjuga doar ca să plătească mai puțin la întreținere. Viața singur are frumusețea ei, viața în doi are conținutul și confortul. E o altă provocare. E o altă lecție pe care probabil trebuie să o învăț și, nu este simplă, dar este interesantă. Te confrunți cu propriile tale limite: neputință, nu mai ai pe cine să dai vina…

Fără îndoială că te întâlnești şi cu frica. Ce lipsește, că nu ai cu cine să împărtășești că e bucurie, că e durere, că e frustare,..

Cine Adiana Titieni

În 2012, i s-a acordat Premiul Gopo pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea personajului Doctorului Crișan din filmul Din dragoste cu cele mai bune intenții. A fost Rector UNATC până în martie 2016.

A absolvit, în 1988, cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” - clasa profesorului Mircea Albulescu. În 2003, a absolvit cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV, la aceeași universitate. În perioada 1993-1994, a lucrat la postul național de televiziune, ca realizator în cadrul Departamentului Educație-Știință, iar între 1996-1997, a fost consilier la departamentul de Relații Publice al Președinției României. A fost director al Studioului Cassandra (UNATC) în perioada 1999-2000 și este membru fondator al Fundației Române pentru Educație și Educatori. A fost consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu (17 aug. 2007-19 dec. 2008). Din 1989 a fost șef al catedrei 'Artei Actorului' din UNATC.

Este profesor universitar doctor, iar din anul 2012 este ales rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București.

Din 2009, inițiază „Sighișoara Film Festival”, pentru a promova producțiile cinematografice românești care au fost premiate la festivalurile internaționale. În fiecare an, festivalul atrage în vestita cetate medievală o mulțime de artiști ai culturii cinematografice românești (actori, regizori, producători), fiind un pol de întâlnire pentru profesioniștii domeniului din țară și străinătate, cât și o platformă interactivă de comunicare între personalitățile implicate și miile de spectatori români sau străini, amintește wikipedia.

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te