Dragoș Pâslaru a jucat în 20 de filme, ultimul în 1997 înainte să decidă să se călugărească. Filmele lui Dragoș sunt AICI
A fost o decizie pe care a calculat-o și la care a ajuns după ce a fost bătut de mineri cu bestialitate și a stat mai multe zile în comă. Ne amintim de minerii care au fost chemați la București ca să facă ordine. Incitați de puterea de la București care răspândea știri false, tinerii au căzut sub loviturile ortacilor. Unul dintre ei a fost actorul Dragoș Pâslaru.
În anul 1990, la vârsta de 39 de ani, Dragoş Pâslaru merge la Mănăstirea Frăsinei, cunoscută drept Athosul românesc, din pricina regimului ei aspru de vieţuire, asemănător cu cel de pe Sfântul Munte. Va intra în mănăstirea în anul 1999.
Părintele Valerian a fost hirotonit preot, în 2019, de către Inaltpreasfințitul Varsanufie. Fostul actor Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului
Dragoș Pâslaru a renunțat complet la cele lumești după cum arată într-un interviu pentru ginduriinierusalim.ro
Schimbarea numelui
„Când ne călugărim, primim alt nume. Valerian înseamnă: a fi puternic, sănătos! Părintele arhimandrit Neonil Ștefan e cel care mi l-a dat când m-a călugărit... În tinerețeram un năuc! Un hăbăuc! O creație a regimului. Șansa a fost că familia a fost religioasă. M-am împărtășit până în clasa I. Bunicul, preot, a ridicat opt biserici și a fost deținut politic la Gherla, iar pe tata l-au dat afară din Armată”. Recunoaște că în tinerețe a fost un boem cu tot ce înseamnă asta. „Gheorghe Dinică zicea: «Joci cam puțin!». Că cei care jucau mult la teatru n-aveau timp de boemie”.
A trăit ca pustnic muți ani, prin Munții Căpățânii
„Călugăria este o trăire pe care nici el, călugărul, nu o înțelege! Ne cheamă ceva, mergem și ne trezim într-o lume miraculoasă… Sihăstria trebuie să dureze o viață, nu câțiva ani, acolo!”, e modest pustnicul. Îi e dor de locul unde a schivnicit amar de vreme: „Acum nu e nimeni acolo… M-aș mai duce, dar n-am timp”. Spune că i-a fost ușor: „Toată lumea crede că mi-a fost greu. N-am avut nevoințe acolo! La o lună, două, coboram la mănăstire. Iarna, mai rar… Depinde cum mă coordona duhovnicul meu...
Apă de la izvor și mâncare pustnicească: urzici, lobodă,muguri de fag, ciuperci de tot felul, fragi mure! La pustie nu poți rezista fără rugăciune! Poți să ai camioane de mâncare, trebuie să te rogi neîncetat…”.
În văgăuna dintre munți, s-a apărat singur
„Mi-am dat binețe cu fiarele pădurii și fiecare și-a văzut de treaba sa. Animalele te recunosc ca vecin. Călugărul nu mănâncă carne și nu bea vin, miroși altfel! Atunci te lasă în pace…”, conchide fostul schivnic. Carne nu mai mănâncă de 20 de ani. Doar pește și vegetale: „Rugăciunea e o gustare Dumnezeiască!”. O viață tare grea… Se revoltă: „Acum numai viață nu trăim”. În pustnicie a conviețuit cu două pisici. De ce nu un câine? „Animalele se hrănesc cu căldura pe care le-o dai! O pisică vânează singură păsărele, șoareci, șopârle. Câinii numai în haită! E greu să-l ții…”.
Film după viața lui
Vlad Păunescu este regizorul filmului „Scara” care pleacă de la viața lui Dragos Pâslaru, actorul care a devenit călugăr.
„M-a influențat viața actorului și prietenului meu vechi, Dragoș Pâslaru, de care mă leagă chiar debutul în cinematografie cu filmul „Pruncul, petrolul și ardelenii” unde el era actor, iar eu cameraman. Acesta, pe lângă altele, a fost și motivul pentru care am rămas legați peste timp. Și mai e ceva… vine o vreme când ne apropiem mai mult de Dumnezeu decât o făceam altădată…
Dragoș Pâslaru a trecut prin Mineriadă, a fost bătut crunt, până la comă. A traversat Revoluția cu aceeași dorință de bine și de schimbare pe care am avut-o cu toții atunci și am vrut ca prin „Scara” să prezint adevărata istoria a ceea ce s-a întâmplat în acei ani, cu speranța ca aceste lucruri să nu se mai repete vreodată. Filmul trasează o linie corectă a evenimentelor istorice care s-au împletit cu viața lui Dragoș înainte și după momentele Revoluției și Mineriadei, potrivit republica.ro
