Se spune că a fost actorul care a jucat doar în comedii. Mai puțin în rolul vieții sale, care a fost o dramă
La 13 februarie 1922, în Belinț, Timiș, România, s-a născut Horia Căciulescu. A fost actor de comedie jucând în teatru și film. A jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, interpretând numeroase roluri în piese care au făcut deliciul publicului: „Fără mănuși”, „Revista 58”, „Un băiat iubește o fată”, „Ocolul pământului în 30 de melodii”, „Cer cuvântul la diverse”, „Se caută o vedetă” etc., alături de nume mari precum: Stela Popescu, Alexandru Arșinel sau Puiu Calinescu, dar și alții.
Trei ani de închisoare
În 1948, după venirea comuniștilor la putere, libertatea a fost suprimată. Actorul a încercat să treacă granița, dar a fost prins. A primit 3 ani de pușcărie la Canalul Dunăre Marea Neagră. Criticul Ionuț Mareș îl evocă într-un articol din ziarulmetropoplis.ro
„Peste vreo oră, revin la lectura din noua ediție (a treia), apărută anul trecut la Editura Corint, a teribilei cărți „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar”, de Doina Jela. O găsisem recent într-o librărie și am luat-o, pentru că, impardonabil, nu o citisem și pentru că știam că a stat la baza filmului „După-amiaza unui torționar” (2001), al lui Lucian Pintilie.
La un moment dat, torționarul Franţ Țandără, protagonistul care își mărturisește trecutul de călău, vorbește despre cum era brigadier-șef la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde erau aduse elitele pentru reeducare și exterminare. Și ajunge și la partea în care amintește de unii actori care fuseseră închiși acolo și pe care îi supraveghea.
Și dau peste următorul fragment: „V-am spus că aveam o slăbiciune pentru ei. Pentru Horia Căciulescu, m-am și luptat pentru ei, l-am băgat pe domnu` Horia Căciulescu la serviciu` tehnic. I-am şi spus comandantului: Domnu` comandant, uitaţi-vă la picioarele lui. Am intrat odată la el în birou, la tehnic, şi i-am ridicat pantalonii, să-i vadă picioarele, avea nişte picioare anormale, mergea greu: Ce să-i cereţi, dacă vreţi, daţi-mi un tocător să-i iau gâtul, şi îl ucid. Ţineam la el. Mă învăţa la repetiţii cum să devin artist”.
A jucat din nou în filme
După o perioadă de pauză, în care regimul a constatat că e un element de încredere, este lăsat, din nou, să joace.
Horia Căciulescu a participat la ecranizarea piesei „Telegrame", scrisă de Caragiale şi realizată în anul 1959, sau cu Ion Popescu Gopo la peliculele „O poveste obişnuită... o poveste ca-n basme" (1959, în care deţine rolul principal), „S-a furat o bombă" (1961) şi „Paşi spre lună" (1963). În 1964 interpretează rolul flaşnetarului în celebrul film „Titanic Vals", Horia Căciulescu apare alături de Grigore Vasiliu-Birlic, Coca Andronescu, Mihai Fotino şi Ion Dichiseanu.
În 1970, joacă în pelicula „Sentinţa", realizată de regizorul ungur Ferenc Kosa, iar în acelaşi an, în „Mihai Viteazul", realizat de Sergiu Nicolaescu.
În cinematografie, Horia Căciulescu a colaborat cu regizori precum Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi la ecranizarea piesei „Telegrame", scrisă de Caragiale şi realizată în anul 1959, sau cu Ion Popescu Gopo la peliculele „O poveste obişnuită... o poveste ca-n basme" (1959, în care deţine rolul principal), „S-a furat o bombă" (1961) şi „Paşi spre lună" (1963). În 1964 interpretează rolul flaşnetarului în celebrul film „Titanic Vals", realizat de Paul Călinescu, o comedie ce adapta piesa omonimă scrisă de Tudor Muşatescu.
Moare stupid la Revoluție
Modul în care a murit, la Revoluție, este descris într-un dosar făcut public.
„La un moment dat Horia Căciulescu a încercat să ia legătură telefonic cu familia sa aflată în străinătate, însă nu a reuşit, întrucât reţeaua telefonică fiind defectă. În aceste condiţii s-a hotărât să meargă la Palatul Telefoanelor şi să dea telefoanele dorite. Eu i-am spus că merg cu el în oraş să vad ce se mai întâmplă. Sora mea Vica a spus că merge cu noi, acasă rămânând doar Ani. Am plecat cu maşina lui Horia, o Dacia 1300 de culoare verde, cu intenţia de a ajunge la Palatul Telefoanelor. … afară era deja întuneric.
La volan s-a urcat Horia, eu în faţă în dreapta sa iar pe bancheta din spate sora mea Vica. Am plecat pe traseul şos. Colentina – Bucur Obor – Moşilor. La prima baricadă constituită între Bucur Obor şi str. Mihai Eminescu am fost opriţi iar cei de acolo recunoscându-l pe Horia (nr. actor) i-au recomandat să nu mergem la Palatul telefoanelor deoarece acolo se spunea că se duc lupte de stradă şi se trage foarte mult şi tare cu armamentul. Am continuat drumul până la Universitate unde am fost opriţi din nou la o baricadă, recomandându-ne acelaşi lucru. Am continuat drumul şi am vrut la Calea Victoriei să o luăm la dreapta către Palatul Telefoanelor însă nu am putut deoarece drumul era barat cu o barieră metalică.
În aceste condiţii am mers pe b-dul Gheorghe Gheorghiu Dej, către Parcul Cişmigiu, şi am luat-o la dreapta pe prima stradă, respectiv Brezoianu. … Am mers pe str. Brezoianu până am întâlnit un hotel, în partea dreaptă, în faţa lui aflându-se o basculantă care nu bloca total strada ci era lăsat loc pentru a trece cu autovehiculele pe lângă ea. Am depăşit această basculantă şi ajunşi în apropierea Palatului Telefoanelor am fost întâmpinaţi cu foc de arme automate.
Maşina noastră s-a oprit brusc. Uitându-mă în sus, prin parbriz, am putut vedea urme de cartuşe trasoare, care desemnau nişte traiectorii luminoase, deasupra maşinii noastre şi mai sus. Imediat am apucat să spun se trage. Gestul următor a fost de a-mi lua capul între mâini şi m-am ghemuit în faţa către bord. S-au auzit nişte bubuituri de arme, după care s-a făcut linişte.
Când am ridicat capul am constatat că eram rănită la tibia dreaptă foarte grav şi i-am spus sorei mele că fusesem împuşcată. Apreciez că era ora 20.30-21.00. Vica, sora mea, mi-a răspuns că şi ea fusese împuşcată. L-am văzut pe Horia cu capul căzut pe volan şi având o gaură în cap, între sprâncene, puţin mai sus, din care se prelingea sânge de culoare închisă. … Imediat s-au aprins două faruri şi cineva a strigat la noi să ieşim din maşină cu mâinile sus şi să aruncam armamentul.
Ne-am conformat somaţiei în sensul că am ieşit din maşină cu mâinile sus. Doi militari în termen au venit şi ne-au percheziţionat şi au constatat că nu avem armament. Totodată au mai constatat că şoferul autoturismului era mort. … am fost conduse în interiorul Palatului telefoanelor într-o încăpere lungă unde pe jos erau întinşi mai mulţi bărbaţi, întinşi pe burtă, legaţi cu mâinile la spate, precum şi de picioare. … În cazul meu fiind rănită grav a fost chemată salvarea care a venit după circa 15-20 minute. …”, povestește una dintre victime care a fost rănită.
Sursa AICI
Vinovatul, nepedepsit
„Ofițerul care a dat ordinul de tragere a fost audiat, atât în 1990, cât și la 08.10.2008 cu simpla calitate de martor. Ceea ce denotă că procurorii militari nu s-au obosit să pună pe cineva sub acuzare, desi știau cine sunt autorii omorului. Lipsa de deranj a anchetatorilor surprinde cu atât mai mult cu cât același ofițer asistase cu o zi înainte la un alt incident care a sfârșit cu pierderi prostești de vieți omenești, incident în care militarii sai și-au împuscat din prostie proprii camarazi. De aceea, apare de neînțeles ușurința cu care s-a dispus împușcarea unor oameni pașnici și neînarmați și care nu puneau pe nimeni în pericol.
Prezentăm în continuare declarația de recunoaștere a celui care a dat ordinul de tragere: “Declarație de martor: Pană Emil…. În luna decembrie 1989 aveam gradul de lt.maj. În cadrul UM 01305 București și îndeplineam funcția de comandant companie de infanterie”. În continuarea declarației sale, ofițerul, azi pensionar, descrie modul în care a fost mobilizat începând cu 21 decembrie 1989 în zona fostului Comitet Central și cum TAB-ul său a ars într-o baricadă. Dar și cum a comandat cordoanele de baraj de la Scala, pentru stăvilirea manifestanților, cum a tras cu aruncătorul de grenade în turnul Palatului Telefoanelor și alte fapte de “vitejie”, care au culminat cu împușcarea diletantă și prostească a doi camarazi de arme în zona să de acțiune. Iată cum , după propria să mărturisire: “…Soldații au semnalat apariția a două siluete, unul încălțat cu cizme (fiind noapte și luceau) în afara dispozitivului unității.
Am dat ordin să fie observați. În acest moment s-au auzit două-trei focuri de armă, iar tot dispozitivul meu a deschis focul simultan… cele două siluete au căzut… iar la apropierea de ele s-a constatat că este vorba de lt. Gavadia și militarul din cadrul subunității mele. Gavadia era împușcâtă grav, în timp ce era transportat cu o pătură în afara dispozitivului, sângele a străpuns pătură, impresia mea fiind că nu mai are șanse să-și revină. Soldatul… în urma unor complicații a decedat…
Referitor la incidentul cu actorul Horia Caciulescu precizez că acesta nu a oprit la primul baraj aflat mai sus de noi, iar când a ajuns cu autoturismul în zona noastră s-au efectuat somații de către militarii mei care se aflau sub transportoare să oprească, însă actorul nu a înțeles somația, continuandu-și drumul. AM DAT ORDIN SĂ SE TRAGĂ, un soldat a tras în șofer în zona capului… după ce actorul a fost împuscat s-au efectuat somații de ieșire a celor doua femei din autoturism… nu au coborât, după un timp s-a deschis o portieră, s-a coborât un picior, după care soldații au tras, o femeie s-a retras, s-a deschis și cealaltă ușa a doua femeie fiind împușcâtă în fund s-a retras…”
Sursa: AICI
