2019 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteo

DE Alexandru Pop | 12.02.2020 - 09:29
Foto: INQUAM Photos/Adriana Neagoe

Anii următori vor fi din ce în ce mai călduroși, dacă va continua emisia gazelor cu efect de seră, a declarat, pentru Agerpres, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu

SHARE

2019 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, mai exact din 1900 și până în prezent, a precizat directorul ANM.

„Din 2000 până în prezent s-au produs cei mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor meteo la nivel mondial, iar din 2015, fiecare an a doborât recordul înregistrat în anul anterior”, a spus directorul ANM, care a adăugată că „nici România nu face excepţie, pentru că, din 2000, înregistrăm 19 ani cei mai călduroşi".

Astfel, dacă în 2011, ANM emitea în medie peste 1.700 de mesaje meteo de vreme severă, în 2019 au fost emise peste 4.700, din care 79 de cod roşu.

De asemenea, pentru prima dată, în 2019, s-au emis într-o lună de primăvară, în mai, zece avertizări meteo de cod roşu pentru fenomene meteo severe imediate, iar în luna noiembrie, alte cinci. Toamna 2019 a fost, și ea, cea mai caldă din istorie iar luna ianuarie 2020, deși.

„Cauza este creşterea gazelor cu efect cu seră, principalul responsabil în ce priveşte schimbările climatice, împreună cu o atmosferă mai caldă, coroborată cu o cantitate mai mare de vapori de apă şi care generează mai multe fenomene meteo extreme, din ce în ce mai frecvente şi mai intense, indiferent de sezonul în care ne aflăm”, a precizat Elena Mateescu.

„În concluzie, ne încălzim. Şi scenariile viitoare dau acelaşi semnal, în funcţie desigur de emisiile de gaze cu efect de seră, aceeaşi tendinţă, anume, o creştere în medie cu 1,5 până la 2,5 grade Celsius pentru perioada 2021-2050 şi chiar valori mai mari spre finele secolului, 2071-2100, de 3,5 până la 5,5 grade mai ales în lunile de vară”, a conchis directorul ANM.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te