VIDEO Expertul în aspiratoare Dyson propune căști audio cu mască și purificator de aer integrat

Cel mai bine cunoscut pentru aspiratoarele sale, Dyson și-a diversificat gama în ultimii ani cu fel de fel de electrocasnice. Dyson face primul pas în segmentul tehnologiei „wearable” și propune căști audio cu mască facială și purificator de aer integrat.
Căștile Dyson Zone au un design SF și sunt proiectate să lupte cu fenomenul în crește al poluării aerului în marile aglomerații urbane.
Casca aferentă fiecărei urechi dispune de motoraș, ventialtor și filtre. Aerul este „aspirat” prin aceste filtre care rețin alergenii, praful și elementele poluante, precum dioxidul de sulf, și, apoi, împins către nas și gură prin intermediul „vizorului”. Acesta este atașat magnetic de partea de jos a căștilor.
Potrivit producătorului, căștile Dyson Zone au o eficiență de 97% în lupta cu poluarea. Gadget-ul dispune de patru moduri de purificare, ce țin cont dacă utilizatorul merge pe stradă sau stă jos, precum și de zonă, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone.
Căștile Dyson Zone vor fi lansate pe piață în această toamnă și oferă o autonomie de 1,5 – 4 ore, în funcție de gradul de filtrare.