Telefoanele BlackBerry se întorc în 2021 cu 5G și… tastatură fizică

Sinonime acum circa zece ani cu succesul corporatist la cel mai înalt nivel de securitate, smartphone-urile BlackBerry au pierdut bătălia cu platformele iOS și Android, dar încearcă să revină în forță, cu 5G și, bineînțeles, cu mult-apreciata tastatură fizică.
Compania multinațională canadiană Research Motion, specializată în dezvoltarea software și IoT, a făcut primii pași în lumea comunicațiilor mobile în 1996, cu Inter@ctive Pager 900. Primul dispozitiv care a purtat numele BlackBerry a fost tot un pager, BlackBerry 850, în 1999. Iar ascensiunea puternică a brand-ului a început în 2002, cu primele telefoane care suportau push email, e-Fax și navigare pe internet.
În 2013, existau peste 85 de milioane de conturi BlackBerry la nivel mondial. Dar lupta a fost pierdută în fața dispozitivelor cu iOS și Android. În 2016, Research Motion a oprit producția, iar în 2017, chenezii de la TLC au luat licența și au încercat resuscitarea brand-ului BlackBerry. Încă există pe piață modelul BlackBerry Key2, dar fără prea mult succes.
Start-up-ul OnwardMobility și FIH Mobile, o subsidiară a gigantului chinez Foxconn, au anunțat recent , însă, preluarea licenței BlackBerry și lansarea în prima jumătate a anului 2021 a unui nou smartphone BlackBerry cu tehnologie 5G, Android și tastatură fizică.