Din poziţia mea de conducător, pe parcursul ultimilor opt ani, al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă şi deţinând informaţii privilegiate despre tranziţia energetică, sunt convins că o nouă realitate geopolitică începe să se contureze. Rezultatul va fi o hartă a geopoliticii energetice fundamental diferită de cea dominantă pe parcursul ultimilor 100 de ani.
Dacă industrializarea alimentată de combustibilii fosili în secolul XIX a influenţat alianţele naţiunilor în secolul XX, acum, politica secolului XXI va fi transformată de revoluţia silenţioasă a energiilor regenerabile.
Povestea nespusă a regenerabilelor este aceea că modifică sistemul energetic global cu o viteză pe care nu a anticipat-o nimeni. În ultimii ani, dezvoltarea tehnologică şi scăderea preţurilor au transformat energiile regenerabile într-unele competitive din punct de vedere comercial. Tendinţele în privinţa preţurilor sugerează că, până în 2020, costul mediu al electricităţii din surse solare şi eoliene va fi la nivelul minim al preţului combustibililor fosili.
Ceilalţi factori critici în această revoluţie silenţioasă respectă imperativul combaterii schimbărilor climatice, conducând la obiective ambiţioase în privinţa energiilor regenerabile, la acţiuni ale investitorilor şi o opinie publică internaţională care sprijină într-un procent din ce în ce mai mare regenerabilele.
În prezent, aproximativ 80 la sută din populaţia lumii trăieşte în ţări care sunt importatoare nete de energie primară. În viitor, producţia de energie va fi dispersată. Sursele regenerabile, cum sunt hidroenergia, bioenergia, energia solară, geotermală şi eoliană, sunt disponibile, într-o măsură sau alta, în majoritatea ţărilor. În timp ce amplasarea stocurilor de combustibili fosili era arbitrară şi inegală, accesul la energia regenerabilă va fi repartizat mult mai uniform.
Într-o economie bazată pe energia regenerabilă, majoritatea ţărilor vor putea obţine un grad mai mare de independenţă energetică: vor avea o securitate energetică mai mare şi o mai mare libertate de a decide asupra propriilor priorităţi strategice. Într-o lume în care un miliard de persoane încă nu au acces la electricitate, avantajele enorme ale acestei potenţiale noi securităţi energetice nu pot fi subestimate.
Jucătorii abili au profitat nu numai de ocazia de a-şi asigura propriile provizii energetice viitoare, ci şi de a deveni noi lideri energetici. China s-a aşezat pe prima poziţie a grilei de start în cursa de a deveni superputere mondială a energiei regenerabile. Este cel mai mare producător mondial, exportator şi instalator de panouri solare, turbine eoliene şi vehicule electrice şi, în 2017, a fost responsabilă de 45 la sută dintre investiţiile globale în energia regenerabilă.
În Europa, în 2018, 40 la sută din electricitatea Germaniei a provenit din surse regenerabile.
Desigur, modificările din producţia energetică nu vor schimba de unele singure relaţiile internaţionale. Însă „arta guvernării energetice“ nu va mai avea aceeaşi putere.
În anii care vor urma, dacă nu vor găsi o modalitate de a-şi reinventa economiile pentru Noua Eră Energetică, exportatorii de combustibili fosili vor fi martorii unui declin în privinţa acoperirii şi influenţei lor globale. În ultimii 50 de ani, unele ţări şi-au folosit poziţia de exportator major de petrol şi gaze pentru a exercita o influenţă politică în imediata vecinătate şi mai departe de aceasta. Punctele de constricţie energetică, cum este Strâmtoarea Ormuz din Golful Persic, sunt vulnerabile la violenţa militantă, la piraterie şi crize bilaterale. În noiembrie 2018, Statele Unite şi-au încordat muşchii în privinţa livrărilor mondiale de petrol, impunând sancţiuni asupra Iranului, deşi acestea au rezultate limitate pe termen scurt.
Liderii mondiali din Noua Eră Energetică s-ar putea să ne surprindă. Mai multe ţări au implementat deja tranziţii impresionante. Ţări asemeni Danemarcei îşi generează mai mult de jumătate din energie din regenerabile. Iar, în 2017, timp de 300 de zile, electricitatea din Costa Rica a provenit în totalitate din surse regerenabile. Sistemele energetice din Germania şi Portugalia au funcţionat exclusiv pe baza regenerabilelor, pentru mai multe zile anul trecuut.
Ar putea de asemenea apărea noi geografii ale schimburilor comerciale energetice. Rutele de transport vor deveni mai puţin importante; ţările cu cea mai bună conectivitate, reţele şi „infrastructură de reţea“ (cabluri electrice, depozite şi interconexiuni virtuale) vor deţine avantajul strategic în controlarea rutelor de aprovizionare energetică. Semnificativă în această privinţă este Iniţiativa Chineză „Centura şi drumul“, care intenţionează să lege Asia, Africa şi Europa prin intermediul infrastructurii. Ţările ar putea de asemenea face demersuri în a-şi lega reţelele de cele ale vecinilor, cum este propusa Super-reţea Asia.
Însă transformarea energetică are riscurile sale, care ar putea reverbera în politica internaţională. Declinul sistemului energetic convenţional va genera presiuni – cum ar fi tensiunile sociale, şomaj în unele industrii energetice convenţionale şi riscuri financiare – care trebuie să fie gestionate eficient. Cererea de minerale esenţiale tehnologiilor regenerabile, cum ar fi cobaltul şi litiul, poate duce la tensiuni sau conflicte. Mai mult de 60 la sută din rezerva mondială de cobalt provine, de exemplu, din Republica Democrată Congo. Însă avantajele Noii Ere Energetice vor depăşi provocările pe care le generează. Odată cu dispariţia politicii energetice de stat, contururile politicii externe se vor modifica şi distribuţia puterii se va schimba.
Politicienii trebuie să acţioneze acum pentru a profita de potenţialele oportunităţi ale regenerabilelor şi a anticipa provocările pe care le rezervă viitorul. Noua Eră Energetică va contura o lume foarte diferită şi fiecare ţară are potenţialul de a profita.
Adnan Z. Amin este directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Regenarabile.
