Ce spitale asigură urgențele de Ziua Unirii Principatelor Române? Miercuri, 24 ianuarie, este zi liberă legală, dar problemele de sănătate pot apărea oricând, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti a transmis lista unităților medicale ce vor asigura asistența de urgență.
În pregătirea lansării programului „Planul Austria” al partidului condus de Nehammer, cancelarul a reiterat faptul că România și Bulgaria vor rămâne în afara spațiului Schengen și în anul 2024. Decizia de menținere a veto-ului nefavorabil face parte din agenda pentru alegeri.
Care este programul autobuzelor și tramvaielor de Ziua Unirii Principatelor? Societatea de Transport București a anunțat că transportul public va funcționa după un orar special miercuri, 24 ianuarie, când se vor împlini 165 de ani de la „Mica Unire”.
Premieră în România. Se lansează programul „Rabla pentru sobe”. Românii care se încălzesc cu sobe pe lemne vor putea să-și schimbe dispozitivele cu unele noi. Noul program se va adresa, în prima fază, doar locuitorilor comunelor din zonele de munte.
O nouă companie aeriană, pe piața din România. De la finalul lunii martie, țara noastră va beneficia de serviciile acestei companii aeriene, ce-și va intra „în pâine” odată cu aderarea parțială a României la Spațiul Schengen.