Procurorul general din Washington a declarat vineri că Biroul său examinează discursurile președintelui Donald Trump, ale avocatului Rudy Giuliani și ale altor persoane, susținute înainte de începerea protestelor violente de la Capitoliu, potrivit CNN, citat de G4 Media.
În mesajul său tradiţional de Anul Nou, cancelarul german Angela Merkel a făcut apel la coeziune socială în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii s-a folosit de tradiţionalul ei discurs de Crăciun, difuzat vineri, pentru a îşi încuraja compatrioţii, grav afectaţi de pandemia de COVID-19, şi pentru a le transmite un mesaj de speranţă.
Într-o scurtă intervenție în care a avut-o alături pe prima doamnă, dar și pe vicepreședintele Mike Pence însoțit de consoartă, președintele Donald Trump și-a anunțat victoria în alegeri. În încăpere se aflau zeci de persoane umăr la umăr. Nici o mască nu se putea vedea.
Deputatul UDMR Vass Levente a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că Guvernul condus de premierul Ludovic Orban a fost şi este "în contratimp" în lupta cu COVID.