Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a exprimat preocupare, luni seară, în legătură cu reformarea legilor justiţiei în România şi a formulat semne de întrebare privind procedura care a condus la demiterea procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.
Premierul Viorica Dăncilă a fugit de presă, luni, la plecarea de la Fabrica de Avioane din Craiova. Jurnaliștii au fost anunțați inițial că Dăncilă va sta și va face declarații.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, la Craiova, că au fost desemnaţi câştigătorii lucrărilor de proiectare şi execuţie a primelor două tronsoane ale drumului expres Craiova-Piteşti. Declarațiile premierului au fost însoțite de cuvinte inexistente și dezacorduri.
Premierul României, cel mai agramat premier al României dintre toți cei pe care i-am avut după 1989, cel mai proxy premier din această serie (adevăratul guvern se cheamă Dragnea, nu Dăncilă!), a fost la Bruxelles
Premierul a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova,și a vorbit despre măsurile luate de Guvern pentru creşterea salariilor medicilor şi dezvoltarea infrastructurii din sănătate.