Războiul din PSD - Dragnea, victoria care anunță înfrângerea

DE Mircea Marian | Actualizat: 01.10.2018 - 13:12
Bătălia continuă Liviu Dragnea a supraviețuit celui mai important conflict din PSD, din 2016 încoace, dar șansele sale de a scăpa de închisoare prin modificarea codului penal scad.

Aparent, liderul PSD a câștigat zdrobitor la ultima ședință a Comitetului Executiv al PSD: doar 12 lideri PSD au votat împotriva sa. Peste 50 din membri l-au susținut.

SHARE

În realitate, gruparea  Gabriela Firea-Paul Stănescu rămâne pe poziții, are în spate circa 30 de parlamentari și va continua să se mobilizeze împotriva președintelui PSD. În plus, spre surpriza celor prezenți, premierul Viorica Dăncilă a acționat autonom de Liviu Dragnea și a explicat, în ședința conducerii partidului, de ce refuză să semneze o ordonanță de urgență prin care să-l grațieze pe liderul partidului. 

Este evident că, în prezent, liderul PSD va avea probleme să-și impună agenda legislativă și să scape, prin mijloace extra-judiciare, de o posibilă nouă condamnare. 

Tabăra #rezist din PSD

La ședința Comitetului Executiv al PSD din 21 septembrie, cei care au votat în favoarea unei demisii a lui Dragnea au fost: 

Gabriela Firea, primarul Capitalei;

Marian Neacșu, secretarul general al PSD;

Paul Stănescu, lider al organizației de Olt, vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, calitate în care controlează celebrul program de dezvoltare locală, PNDL;

Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătății și sora primarului Sectorului 2, Mihai Toader;

Călin Dobra, șeful PSD Timiș și președinte al Consiliului Județean;

Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău și chestor al Camerei Deputaților;

Mihai Tudose, ales președinte al PSD Brăila cu doar o zi înainte de ședința Comitetului Executiv al PSD, ceea ce i-a dat posibilitatea să voteze;

Robert Negoiță, primar al Sectorului 3 și lider al filialei locale a PSD;

Ioan Mocioalcă, președintele filialei din Caraș Severin. A obținut un scor de aproape 49% la alegerile parlamentare din 2016;

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 și lider al organizației locale a PSD;

Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița. Scor de peste 60% la parlamentarele din 2016;

Dumitru Buzatu, lider al PSD Vaslui. A obținut un scor de peste 55% la parlamentarele din 2016. 

Dezertări, vânzări și cumpărări

Gabriela Petrea, șeful organizației de tineret a PSD, s-a abținut de la votul contra lui Liviu Dragnea, deși a semnat scrisoarea grupării disidente. Nicolae Bădălău, alt semnatar al scrisorii, a plecat înainte de vot. 

Mai mulți baroni care, inițial, păreau că sunt împotriva președintelui PSD, au schimbat tabăra peste noapte. Printre ei, Marian Oprișan, căruia i s-ar fi oferit postul de ministru de Interne, precum și Ioan Dîrzu (președintele PSD Alba), Aladin Georgescu, liderul organizației din Mehedinți, Horia Grama (PSD Covasna), Horia Teodorescu (PSD Tulcea) și Daniel Băluță, primar și lider al filialei PSD din Sector 4. 

Gabriela Firea și grupul său controlează circa 30 de parlamentari.

Mai mult, primarul sectorului 5, Daniel Florea, a cerut excluderea Gabrielei Firea, dar Liviu Dragnea a refuzat să supună propunerea la vot. Primăria Sectorului 5 a primit, la ultima rectificare bugetară, circa 40 de milioane de lei, în timp ce restul primăriilor de sector din București nu a primit nimic. 

Pentru excluderea lui Firea ar fi fost nevoie de două treimi din membrii Comitetului Executiv, iar Dragnea s-a temut că nu va avea aceste voturi pentru a-și sancționa adversara, așa că nu a susținut propunerea lui Florea. 

Majoritatea în Parlament, pierdută

Potrivit unor surse din PSD, fiecare dintre liderii locali anti-Dragnea controlează cel puțin 2-3 parlamentari. 

Acest grup de deputați și senatori – de circa 30 de persoane, nu 50, cum susțin disidenții - care teoretic sunt în PSD, dar ar putea vota împotriva unor inițiative promovate de Dragnea (sau ar putea lipsi de la vot în momentele decisive), arată că liderul partidului nu mai controlează majoritatea în Legislativ. 

Printre opozanți se află și un vicepreședinte al Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, considerată inițial un apropiat al președintelui PSD, dar care acum a scris că: „Sunt alături de Adrian Țuțuianu, Paul Stănescu, Marian Neacșu, Gabriela Firea și de mulți alți colegi care au formulat public un set de principii și valori“. Mihălcescu este deputat de București. 

În iulie, controversatele modificări la Codul Penal au putut fi adoptate doar cu ajutorul unor deputați din grupul minorităților naționale. UDMR s-a abținut, iar codurile au trecut cu 167 de voturi, față de un necesar de 165. 

Totuși, tabăra anti-Dragnea a afirmat de mai multe ori că este necesară schimbarea legilor Justiției, inclusiv a Codului Penal. 

„Creșterea coeziunii grupurilor par­la­mentare și adoptarea în această se­­siu­ne parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă“, se arată inclusiv în scrisoarea în care se cere plecarea lui Liviu Dragnea. 

Dăncilă începe să aibă opinii personale

Deși, într-o primă etapă, echipa anti-Dragnea spera să o atragă pe Viorica Dăncilă de partea sa, premierul a rămas, deocamdată, alături de liderul PSD. 

De altfel, în scrisoarea adresată de Firea, Țuțuianu și Paul Stănescu lui Dragnea, se propunea ca actualul premier să preia, interimar, conducerea partidului: „Asigurarea interimatului conducerii PSD de către doamna Viorica Dăncilă, președinte executiv, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019“. 

Mihai Neacșu, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu și Niculae Bădălău au sperat, înainte de ședința Comitetului Executiv, că o vor atrage de partea lor pe Viorica Dăncilă

Primul-ministru nu a reacționat la această ofertă, dar, în ședința PSD a votat cu Dragnea.  Surse din partid susțin însă că, în discursul ținut în acea ședință, ea a explicat că se opune unei ordonanțe de urgență privind aministia întrucât există riscul ca România să fie sancționată dur de către Uniunea Europeană. 

„Nu pot da ordonanță de urgență pentru că am duce țara în haos“, ar fi declarat Viorica Dăncilă, spre uluirea celor prezenți. 

Potrivit unor surse din PSD, premie­rul ar fi explicat că țara noastră riscă activarea Articolului 7 (suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE) dacă guvernul modifică H.G. 561/ 2009, care stabilește circuitul de inițiere a actelor guvernului. 

Această informație – potrivit căreia Dragnea ar vrea ca ordonanța privind amnistia să plece de la secretariatul general, în loc de ministerul Justiției, prin modificarea HG 561/2009 – a fost întărită și de vicepremierul Paul Stănescu, în ședința PSD. 

Premierul a rămas lângă Liviu Dragnea, dar l-ar fi avertizat pe liderul PSD că nu-și asumă o ordonanță de amnistie.

De altfel, tot în ședință, Liviu Dragnea a criticat Ministerul Justiției pentru faptul că blochează ordonanța privind amnistia. Președintele PSD a anunțat că îl va susține pe fostul senator PSD și judecător CCR Toni Greblă pentru funcția de secretar general al Guvernului, în locul Andreei Lambru (ALDE). Greblă este singurul judecător CCR reținut de DNA și trimis în judecată. În mai 2018, el a fost achitat de ICCJ, dar decizia nu este definitivă. Liderii PSD au primit propunerea cu aplauze. 

Atacuri la Justiție

După ședința Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea a lansat mai multe atacuri împotriva Parchetului General și a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea. El s-a lăudat și cu faptul că a dat-o jos pe Kövesi, deși ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că această măsură a fost luată urmare a unei evaluări profesionale a șefei DNA. 

Iată principalele declarații ale lui Dragnea, referitoare la personajele și instituțiile din Justiție care i se opun:

„Ponta a numit-o și noi am dat-o jos. În mandatul meu de președinte, Kövesi a plecat de la DNA“. 

„Mi-am asumat indiferent dacă doamna Tarcea refuză să pună în aplicare o lege pentru a avea eu un anumit complet, indiferent de presiunile de pe judecători“.

„Convingerea mea e că jandarmii au reacționat legal. După părerea mea, această acțiune a Parchetului General are ca motiv timorarea forțelor de ordine“. 

Declarațiile sale vin după ce Victor Ponta a publicat o nouă fotografie în care se află la masă împreună cu Kövesi și George Maior, fostul director al SRI.  

Citește și Sondajul care l-a scos din minți pe Dragnea

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te