Cine e politicianul care a salvat România de la destrămare? Dacă la moartea sa, până și durul rege Carol I a plâns, înseamnă că faptele acestuia au fost ieșite din comun. La ora actuală, statuia lui se află pe bulevardul din Capitală care îi poartă numele.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak l-a concediat duminică din guvern pe ministrul fără portofoliu şi preşedintele Partidului Conservator Nadhim Zahawi după ce o investigaţie independentă a descoperit o încălcare gravă a Codului ministerial.
Take Ionescu este unul dintre politicienii de referință din istoria României. Lider conservator de prim rang, fost prim- ministru, s-a îndrăgostit la bătrânețe de o femeie cu 33 de ani mai tânără, care i-a pus în pericol cariera politică.
Rishi Sunak, fost ministru britanic al Finanţelor, a anunţat, duminică, pe Twitter, că este candidat pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii.
Fostul ministru de Interne Karl Nehammer a fost învestit oficial luni în funcţia de cancelar al Austriei, devenind al treilea politician conservator care ocupă acest post în numai câteva luni, într-o ţară agitată de scandaluri de corupţie, informează Reuters.