Compania lui Elon Musk, SpaceX, urma să lanseze misiunea Demo-2 miercuri seară (27 mai), dar lansarea a fost anulată cu mai puţin de 17 minute înainte de numărătoarea inversă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
NASA şi SpaceX au anunţat că procedurile de lansare vor fi reluate sâmbătă. "Aceste două zile (între prima tentativă de lansare şi cea de-a doua) reprezintă doar o chestiune legată de modul în care funcţionează mecanica orbitală", a explicat Hans Koenigsmann, vicepreşedinte al SpaceX. "Sunt şi alţi factori care au un rol, cum ar fi traficul spre şi dinspre ISS şi aşa mai departe".
"Noi facem analiza de zbor în funcţie de o serie de factori, cum ar fi temperatura combustibilului care trebuie să fie mai mică de o anumită valoare, astfel încât să putem şti ce putere pot dezvolta motoarele rachetei şi ce marjă de eroare avem", a comentat şi inginerul John Insprucker de la SpaceX. "Odată ce se începe alimentarea cu combustibil, la minutul T-35 (cu 35 de minute înainte de lansare n.r.), trebuie ca lansarea să aibă loc imediat ce ajungem la zero", a adăugat el.
Aparent nesemnificativă, depăşirea cu doar câteva minute a momentului T-0 duce la o creştere uşoară a temperaturii combustibilului "iar acest lucru modifică performanţa rachetei". Dacă lansarea nu va putea avea loc nici sâmbătă, următoarea fereastră este duminică (31 mai), la ora 19:00 GMT.
În 2016 NASA a ales SpaceX drept una dintre cele două companii private (Boeing este cea de-a doua) care vor prelua sarcina de a asigura transportul astronauţilor spre şi dinspre ISS. Crew Dragon este varianta adaptată pentru echipaj uman a capsulei cargou Cargo Dragon, un vehicul cu pilot automat care este folosit pentru reaprovizionarea ISS în cadrul unui contract cu NASA din 2012.
Capsula Crew Dragon are capacitatea de a transporta 4 astronauţi, dar, în caz de nevoie, poate transporta până la 7 astronauţi. Această capsulă este lansată în spaţiu prin intermediul unei rachete Falcon 9, construită tot de compania lui Elon Musk.