VIDEO Isabelle Galmiche, profesoara de matematică din spatele volanului lui Sebastien Loeb


Dacă în spatele fiecărui bărbat puternic se spune că se află o femeie puternică, în raliuri, în spatele volanului unui pilot de excepție se află un copilot de excepție. Sebastien Loeb a câștigat Raliul Monte Carlo 2022 alături de Isabelle Galmiche, o profesoară de matematică.
Isabelle Galmiche, profesoara de matematică din spatele volanului lui Sebastien Loeb, are 50 de ani și nu se declară o profesionistă în raliuri. Chiar dacă a alergat în peste 220 de raliuri începând din 1995, ea nu a luat startul în WRC decât de vreo șase ori, în 2007, 2013, 2017 și, acum, în 2022.
Din 2012, Galmiche i-a dictat lui Loeb în testele pentru WRC, degrevându-l parțial pe fostul copilot al acestuia, Daniel Elena, alături de care Sebastien Loeb a câștigat cele nouă titluri de campion mondial. Iar acum, la debutul WRC 2022, profesoara de matematică i-a dictat lui Loeb pentru a câștiga cea de-a 90-a ediție a Raliului de la Monte Carlo.
Isabelle Galmiche este a doua femeie copilot, după Fabrizia Pons, care caștigă o etapă de Campionat Mondial de Raliuri.
Citește și: CES 2022: Revelionul în Metaverse