Starul echipei Buffalo Bills, în stare critică la spital. A făcut un stop cardiac în timpul meciului

DE Daniel Toșa | Actualizat: 03.01.2023 - 12:31
Starul echipei Buffalo Bills, în stare critică la spital. A făcut un stop cardiac în timpul meciului - FOTO: Twitter/@hawk_insight

Vedeta NFL Damar Hamlin se află în stare critică la spital după ce a suferit un stop cardiac pe teren în timpul meciului dintre Buffalo Bills și Cincinnatti Bengals.

SHARE

Bills a confirmat prin intermediul contului oficial de Twitter că lui Hamlin, în vârstă de 24 de ani, a trebuit să i se restabilească bătăile inimii pe teren înainte de a fi transferat la UC Medical Center pentru teste și tratament suplimentar.

Hamlin a căzut la pământ după ce a primit o lovitură de la un adversar în timpul primului sfert al meciului dintre Bills și Bengals. El a primit îngrijiri medicale pe teren timp de aproximativ 30 de minute înainte de a fi transportat la spital.

Meciul a fost ulterior suspendat de NFL.

Citește și: Germania a preluat conducerea forței comune a NATO și avertizează asupra spionajului Rusiei

Hamlin a fost placat de vedeta Bengalilor, Tee Higgins. Casca lui Higgins pare să-l fi lovit pe Hamlin în piept în timpul placajului. După ce inițial s-a ridicat în picioare, Hamlin a căzut apoi pe spate.

Jucătorii celor două echipe s-au strâns în jurul starului lovit, în timp ce personalul medical îi acorda îngrijiri de urgență. 

Citește și: Partidul Comunist Chinez, în derivă cu „zero-COVID”. Lui Jinping îi trebuie un război să se salveze

Jordon Rooney, reprezentantul lui Hamlin, a scris ulterior pe Twitter: "Semnele sale vitale au revenit la normal și l-au adormit pentru a-i pune un tub de respirație în gât. În prezent, îi fac teste. Vom oferi actualizări pe măsură ce le vom avea".

Asociația jucătorilor din ligă a adăugat: "Am fost în contact cu jucătorii de la Bills și Bengals, precum și cu NFL. Singurul lucru care contează în acest moment este sănătatea și bunăstarea lui Damar".

Legenda basketului american LeBron James, în stare de șoc

Fanii și jucătorii NFL au luat la rândul lor rețelele de socializare pentru a trimite urări și gânduri lui Hamin și familiei sale.

Starul de baschet LeBron James a spus: "Nu am avut timp să mă gândesc la asta:

 "A fost un lucru îngrozitor de văzut și nu-i doresc nimic altceva decât ce e mai bun pentru acel copil. Sunt un mare fan al NFL și al fotbalului american și nu vrei să vezi niciodată să se întâmple așa ceva. Siguranța jucătorilor din toate sporturile este întotdeauna cea mai importantă".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te