În top 10 WTA, jucătoarea canadiană Bianca Andreescu a urcat un loc, până pe 4, la fel americanca Serena Williams, până pe locul 8. Sofia Kenin, tot din SUA, a urcat două poziţii, până pe locul 5, cel mai bun din carieră, aceeaşi ascensiune având-o olandeza Kiki Bertens, până pe 6, potrivit News.ro.
Ucraineanca Elina Svitolina a coborât un loc, până pe 7, iar Belinda Bencic, cinci locuri, până pe poziţia a noua, după ce jucătoarea elveţiană nu şi-a apărat titlul de anul trecut, de la Dubai.
Primele zece jucătoare din ierarhia WTA la simplu
1. Ashleigh Barty (Australia) - 8.367 de puncte;
2. Simona Halep (România) – 6.076;
3. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.200;
4. Bianca Andreescu (Canada) - 4.665;
5. Sofia Kenin (SUA) - 4.490;
6. Kiki Bertens (Olanda) - 4.335.
7. Elina Svitolina (Ucraina) – 4.301;
8. Serena Williams (SUA) – 3.915;
9. Belinda Bencic (Elveţia) - 3.875;
10. Naomi Osaka (Japonia) – 3.625.
În Top 100 WTA mai sunt trei românce, Sorana Cîrstea, în coborâre două poziţii, până pe locul 72, cu 820 de puncte, Patricia Maria Ţig, pe locul 81 (+3), cu 759 de puncte, şi Ana Bogdan, pe locul 88 (+3), cu 710 de puncte.
Jucătoarea Jaqueline Cristian a urcat 26 de poziţii, până pe locul 174, cu 341 de puncte, cel mai bun din carieră, iar Elena Gabriela Ruse, zece poziţii, până pe locul 168 WTA.
Irina Camelia Begu a ieşit din nou din Top 100 WTA, coborând şapte poziţii, până pe locul 104 WTA, cu 629 de puncte, Mihaela Buzărnescu se menţine pe locul 112 WTA, cu 587 de puncte, Monica Niculescu a coborât două poziţii, până pe locul 131, cu 470 de puncte, iar Irina Bara a coborât o poziţie, până pe locul 163, cu 367 de puncte.