marți 14 octombrie
EUR 5.0879 USD 4.4034
Abonează-te
Newsweek România

Scandal de dopaj. Vlad Dascălu, campion european la mountain bike, suspendat 17 luni. Ce a făcut?

Data publicării: 22.05.2024 • 07:08 Data actualizării: 05.06.2025 • 13:59
Scandal de dopaj. Vlad Dascălu, campion european la mountain bike, suspendat 17 luni. Ce a făcut? - Foto: Facebook/Federatia Romana de Ciclism
Scandal de dopaj. Vlad Dascălu, campion european la mountain bike, suspendat 17 luni. Ce a făcut? - Foto: Facebook/Federatia Romana de Ciclism

Ciclistul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale. Decizia poate fi atacată la Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS) în termen de o lună.

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Ciclism.

Scandal de dopaj. Vlad Dascălu, campion european la mountain bike, suspendat 17 luni. Ce a făcut?

''Cu regret vă informăm că Tribunalul Antidoping UCI a pronunţat o decizie de suspendare a lui Vlad Dascălu.
Tribunalul l-a găsit pe Vlad vinovat de încălcarea regulilor antidoping, respectiv trei abateri la declararea locaţiei într-un interval de 12 luni, impunându-i o perioadă de suspendare de 17 luni.

În conformitate cu prevederile Codului Mondial Antidoping şi a Regulilor UCI Antidoping, perioada de suspendare începe din ziua notificării deciziei, în acest caz, 21 mai 2024'', precizează Federaţia Română de Ciclism.

Citește și: Cum arată paturile anti-sex de la Jocurile Olimpice de la Paris? Sportivii trebuie să doarmă în ele

Decizia poate fi atacată la Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS) în termen de o lună.

''UCI nu va comenta în continuare această problemă. Ţinem să clarificăm faptul că: NU este vorba despre un caz de doping!

Federaţia Română de Ciclism nu se poate implica în caz, în afară de susţinerea morală a lui Vlad.

Vom reveni cu alte detalii, pe măsură ce le vom avea'', se mai arată în comunicat.

Dascălu (26 ani), care era o speranţă la medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris, are în palmares, între altele, un titlu mondial MTB Under-23 (2019), un titlu european MTB Under-23 (2019) şi Cupa Mondială MTB U23 (2019). La Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2021, Dascălu s-a clasat pe locul 7.

Vlad Dascălu s-a clasat pe locul 14 la Europenele de MTB de la Cheile Grădiştei, pe 12 mai.

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră