Pe Andrei îl cunosc de când eram copii și jucam împreună la CSS Locomotiva. Se întâmpla acum mai bine de 30 de ani. Ca mulți alții, a început rugby-ul din întâmplare.
„La vârsta de 13 ani, împreună cu alți colegi de școală am ajuns pe stadionul Tineretului la o selecție pentru CSS 2 București la care antrena celebra Mariana Lucescu. După doi ani acolo, m-am mutat la CSS Locomotiva unde am lucrat cu profesorii Vasile Constantin - Mao și Nicolae Manolache. După patru ani, în 1987, ca urmare a unui proiect al căilor ferate s-a înființat o echipa nouă: CSS Constructorul Feroviar. Acolo am stat 3 ani avându-i antrenori pe Dragomirescu Rahtopol - Puiu, Radu Stănescu, Mihai Mirea. Apoi am ajuns în Parcul Copilului la Grivița, antrenori Sergiu Bărgăunaș și Valeriu Fălcușanu“, își amintește Andrei Moisa.
La terminarea junioratului, în 1992, echipa de seniori de la Grivița Roșie era foarte puternică și se bătea la titlu având 6-7 jucători în lotul de seniori al României. Era foarte greu pentru cei tineri să-și găsească un loc în echipă. Andrei era unul dintre ei: „Am stat încă doi ani la Grivița, dar, din păcate, în urma unei accidentări mai complicate la genunchiul drept am fost nevoit să iau o pauză de rugby de trei ani. A fost o perioadă foarte grea, trebuia să mă întrețin, deoarece tatăl meu murise în urma unui atac cardiac în 1992 la doar 49 ani, iar mama era bolnavă și avea foarte puțini bani. Fratele meu mai mic era încă elev la liceu în clasa a XI-a. În contextul politico-economic al acelor vremuri nu mi-am permis să am o recuperare eficientă în urmă accidentării și am rămas departe de terenul de rugby“.
La patru ani de când pusese ultima dată mâna pe un balon de rugby și trebuia să-și câștige existența, Andrei a hotărât să rămână „civil“ și doar spectator de rugby. A schimbat 4-5 joburi, iar viața l-a dus pe cărări nebănuite.
Canada și revenirea la rugby
În 2005 a hotărât să înceapă procesul de emigrare pentru Canada. A urmat o perioada de doi ani în care a trecut prin toate etapele: dosare, traduceri și legalizări de acte, învățarea limbii franceze la Institutul francez din București, interviul cu autoritățile de emigrare canadiene, teste de limba franceză și engleză, etc.
„În august 2007 am obținut toate actele pentru a emigra în Canada. Am trecut pe repede înainte cu «lichidarea» vieții mele în România , au fost o grămadă de acte și proceduri. Un an mai târziu am aterizat la Montreal unde am descoperit o altă societate: complet deschisă tuturor posibilităților și viselor fiecăruia. Trecuse ceva vreme de când pusesem piciorul pe un teren de rugby, dar rugbyștii știu că microbul rămâne în sânge. Așa că am reînceput să joc aici, în Canada, pentru Rugby Club Montreal, în perioada 2009-2013. Un club francofon, de Super Ligă și prima divizie(campionat bi-provincial Quebec-Est Ontario) cu care am ajuns de două ori în finală, dar nu am reușit să câștigăm“, își amintește Andrei Moisa. În scurt timp a devenit unul dintre cei mai respectați jucători de acolo, ceea ce i-a permis să meargă mai departe.
S-a retras la 40 de ani
Cariera lui în rugby nu s-a oprit însă acolo. „În septembrie 2012, la vârsta de 40 ani, m-am retras din activitate ca jucător și am urmat cursurile de antrenori și arbitri organizate de Rugby Canada în colaborare cu World Rugby. În prezent sunt membru al National Canadian Coaching Program (NCCP), posesor al licențelor de antrenor și arbitru World Rugby Level 2, și Coach of Match Officials (CMO) Level 1.
Am antrenat timp de trei ani echipele de juniori U16, U18 pentru Rugby Club Montreal (RCM), trei ani am fost antrenor asistent de treiferturi pentru Ecole Technologie Superieure- Universitatea de ingineri din Montreal și în sezonul 2015 am fost antrenor asistent de treisferturi pentru echipa U19 a Provinciei Quebec-Est Ontario. Totodată, în 2014 am fost angajat al Federației de Rugby Quebec pe postul de Coordonator Logistic pentru echipele Elite(echipe U16, U18, U19, U20 și Seniori, bărbați și femei, care reprezintă Provincia la nivel național“, își prezintă Andrei cv-ul rugbistic canadian.
În paralel, din 2013, a început să arbitreze la toate nivelele în Campionatul Școlar, Universitar, Provincial și chiar în SUA pe bază de invitație.
„Fiind aproape de USA, mergem să arbitram în state că Vermont, New Hampshire, New York, Massachusetts. Anul trecut, am absolvit și cursul WR Level 1 CMO(Coach of Match Officials)- antrenori de arbitrii“, spune
Andrei.
A venit cu bagajele pline cu echipament pentru copiii din țară
Ținâd cont că vorbim despre America de Nord, aici întâietate au hocheiul, fotbalul american, baschetul. „Noi, cei din rugby nu ne bucurăm de o popularitate ridicată, dar cum pasiunea și dorința sunt mari încercăm să facem disciplina nostra cât mai cunoscută și să câștigăm în popularitate. Dezvoltarea rugbyului în Canada este diferită de la provincie la provincie cu un maxim de interes pe coasta de vest (British Columbia-Vancouver și Ontario vest-Toronto). Noi, cei de pe coasta Atlanticului (Ottawa, Montreal, Quebec), suntem mai puțin norocoși, însă ne ținem aproape de cei din vest. Campionatele se joacă individual pe fiecare provincie și apoi un Canadian National Championship ce reunește campioanele provinciale la nivel de seniori“, explică Andrei Moisa.
Pay to play
În Quebec sunt aproape 5000 membrii cotizanți (juniorii U16,U18, seniori masculin, feminin). Există 30 cluburi de juniori și seniori( bărbați și femei), 12 asociații regionale, precum și 4300 de școli, licee și universități care au programe de rugby.
„Pare mult, dar în realitate suntem foarte puțini în comparație cu alte federații din provincia Quebec. Un alt aspect important de știut pentru rugbyul din Canada este acela că sportivii selecționați să-și reprezinte provincia își plătesc programul. Toate cele 10 programe „elite“ funcționează pe principiul «Pay to play», cu sume ce variază între 2000 și 5000 de dolari canadieni, chiar dacă vorbim de jucători cu potențial de echipa națională“, arată Andrei.
Sportul cu balonul oval pe continentul nord-american
De când a plecat din țară a ținut în permanență legătura cu foștii colegi din România, chiar dacă o parte dintre ei sunt stabiliți în alte zări ale lumii. Vara trecută a reușit să revină în țară după aproape 10 ani. A avut o mulțime de bagaje pline cu echipament pentru copiii care se antrenează la fostul său club. Și totul în urma unei discuții pe o rețea de socializare. A intrat „în priză“ imediat și l-am simțit entuziasmat la fiecare pas pe care îl parcurgea pentru a le face o bucurie micilor rugby-ști.
„Câțiva oameni de bună credință din Montreal m-au ajutat să strâng o sumă de aproape 3000 de dolari canadieni și așa am reușit să aduc două seturi de tricouri de joc pentru copiii de la Rugby Club Grivița. Știu foarte bine ce înseamnă un echipament nou pentru un copil. M-am bucurat să le pot fi de ajutor și cred că fiecare dintre noi putem pune umărul pentru a-i încuraja să practice acest sport minunat. Mă întristează starea în care se află rugbyul românesc în prezent și mă refer la sărăcia de/din cluburi, la starea stadioanelor din țară, la lipsa banilor și a programelor pentru copii și juniori“, spune Andrei.
Dacă ar fi să aducă ceva din rugbyul canadian în România, acest lucru ar fi solidaritatea oamenilor, buna lor credință, dorința de a ajuta și optimismul cu care cei atinși de microbul acestui sport se implică, se mobilizează și trec împreună peste obstacolele ce le ies în cale. Fără să arate cu degetul în curtea vecină și să aștepte că altcineva să vină și să le rezolve problemele. „Aici, deși există frustări și insatisfacții, ca peste tot, cuvântul de ordine este: Let’s do it, we can’t wait for somebody else! În comunități, părinții, cluburile, firmele private, instituțiile de învățămînt și primăriile se așează la masă, stabilesc problemele, găsesc soluții și le aplică împreună.
Cu mic, cu mare, fiecare pune umărul și aduce ce și cât poate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite“, încheie Andrei Moisa.
