VIDEO Cine este „Colosul din Carpați", campion la judo și la sambo

DE Mihai Duță | Actualizat: 22.12.2020 - 08:54
Daniel Natea, fericit să reprezinte România în orice stil de luptă Foto: arhiva personală

Daniel Natea (28 de ani) este o adevărată forță a naturii la 2,03 metri și 160 de kilograme. Are un sac de medalii obținute la judo și la sambo, dar nu uită niciodată de unde a plecat.

SHARE

Mâinile muncite ale uriașului pot duce rapid un adversar la podea, dar la fel de bine știu să împartă cadouri pentru copii. Daniel țși face mereu timp pentru a veni în ajutorul celor care au nevoie.

A început să practice judo încă din copilărie, la Sibiu, orașul său natal, fără ca altcineva din familia sa să fi făcut vreun sport înainte.

Citește și

Daniel Natea, bronz la Cupa Mondială de Sambo din Rusia, țara care a inventat acest stil de luptă

„Am început să practic judo la vâsta de 7 ani datorită primului meu antrenor care m-a oprit pe stradă și m-a întrebat dacă aș fi interesat. A doua zi am mers la antrenament și am știut că acolo îmi este locul. Nu mai făcusem alte sporturi înainte de judo”, povestește Daniel.

Desigur, antrenorul Ionel Chioveanu, remarcase că este un copil puternic și îi intuise potențialul și nu s-a înșelat deloc. După șase luni de antrenament obținea locul trei la campionatele naționale.

Citește și 

Codrina Ionescu, aur la Moscova, la Sambo, un stil de luptă inventat în Rusia. România, 6 medalii

„Rezultatele am început să le obțin încă de la primele competiții pentru că interesul meu era la cote maxime. Am avut mare susținere și din partea familiei, mai ales emoțională”, spune Daniel.

A muncit mereu foarte mult și a încercat să prindă toate lucrurile bune de la cei care l-au antrenat. Iar medaliile au început să se adune.

 

La judo are un pamares greu de egalat, dar și la sambo a urcat rapid în ierarhie.

„Am obținut titluri naționale, medalii la europene, cupe mondiale, Grand Prix-uri câștigate, Grand Slam și Cupa campionilor ( primi 16 sportivi ai lumi). Am ajuns până în optimi la Jocurile Olimpice din 2016. Sper să mai adaug câteva titluri importante atât timp cât voi mai practica acest sport”, spune hotărât Daniel Natea.

De la Judo la Sambo și înapoi

În 2012, Daniel a început să concureze și la Sambo, un stil de lupte originar din Rusia, în care sportivii pot aplica și procedee din lupte și jiu jitsu. Atunci a obținut atât titlul coninental, cât și pe cel mondial la tineret.

Citește și

Povestea luptătorului Benny Adegbuyi, spusă chiar de el: Doi „coloraţi" într-un oraş de albi în 1985

Apoi, în 2013 și 2014, a revenit la judo și a obținut medalia de bronz la Campionatele Europene U23.

În 2016, a obținut medalia de bronz la Campionatele Europene, a câștigat Openul European de la Praga și World Masters Gold din Guadalajara. Grație acestor rezultate, la sfârșitul lunii mai, la categoria +100 kg, a ocupat  locul 6 în clasamentul mondial general și și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, acolo unde s-a oprit în optimi.

„Am trecut la Sambo destul de ușor, asemănările dintre Judo și Sambo nu sunt deloc puține. Indiferent de domeniu, sunt un om muncitor și perfecționist, îmi place să fac performanță în domeniul în care activez. Așadar, am reușit să obțin importante și în Sambo”, spune Daniel.

În 2018, a avut loc un incident ciudat. Sportivului nu i s-a mai acordat viza medicală la judo pentru a participa la competițiile internaționale, din cauza unei probleme la inimă, deși în trecut a putut participa la nenumărate concursuri cu aceeași problemă. Asta l-a făcut să treacă din nou la sambo unde avea viză medicală. Dar trecerea la sambo a însemnat o suspendare de doi ani de la competițiile internaționale de judo, așa că nu a mai putut participa la calificările pentru Tokyo.

Citește și

VIDEO Românul Benny Adegbuyi i-a spart nasul marelui Badr Hari într-un meci care intră în istorie

El însă a contiuat să se antreneze și la judo și la sambo. A ieșit campion național la judo și a mai câștigat câteva medalii cu echipa Poliției pentru că suspendarea era doar pentru competițiile internaționale.

La sambo a avut rezultate impresionante. A cucerit titlul european, apoi a devenit vicecampion mondial în 2019.

„Vreau să revin la judo imediat ce mi se va ridica suspendarea. Acum, obiectivul principal este calificarea la Jocurile Olimpice și obținerea unui loc pe podium. Un alt obietiv de menționat este deschiderea unei săli personal de Judo/Sambo personale”, spune uriașul.

KO rapid într-un meci demonstartiv de kickbox

El a participat și la un meci demonstrativ de kickboxing la care toți banii au mers pentru a susține o cauză caritabilă.

„M-am gândit și la MMA, am avut chiar și un meci de kickboxing  unde am ieșit victorios dar din cauza faptului ca sunt angajat MAI, mi se interzice participarea la astfel de gale! Totuși, am decis să mă focusez pe ceea ce știu eu cel mai bine”, a explicat Daniel.

Natea a fost prezent la Gala ”Colloseum Tournament XVI” și a luptat în Main Event. El a câștigat fără emoție, trimițând-ul pe olandezul Van Der Hoek de mai multe ori la podea. Meciul a fost unul caritabil.

12 antrenamente pe săptămână de judo și sambo

Perioada stării de urgență a fost și pentrul Daniel una dificilă, dar a continuat să se antreneze în noile condiții.

Fiind legitimat la Dinamo, Daniel Natea, este subofițer de poliție și a fost detașat pe străzile din Sibiu în trei luni de pandemie.

„Când a fost carantina, la începutul anului, am fost la muncă. 90 de zile am «defilat», așa cum s-a scris, pe străzile din Sibiu, având și funcția de subofițer. A fost o perioadă destul de faină, după care m-am întors la antrenamente”, spune sportivul.

„Acum mă antrenez zilnic, de 2 ori pe zi. Fac atât antrenamente de Judo/ Sambo cât și sală. Încerc să bifez cât mai multe antrenamente, astfel încât reușesc să fac și 12 pe săptămână”, spune Daniel. El este convins că pentru a ajunge sportiv de performanță ai nevoie de talent, muncă, răbdare, forță, motricitate, ageritate și o constanță în antrenamente.

„Copiii pot fi motivați prin exemplele pe care le au. E important ca ei să înțeleagă că pot face performanță într-un domeniu, dar că necesită muncă. Cred că motivezi un copil prin simpla idee a victoriei, a câștigului. Trebuie să-i induci ideea că el poate fi cel mai bun, poate fi «campionul lumii»”.

Puținul timp liber pe care îl are și-l petrece îmrpună cu familia. Însă nu pierde nicio ocazie de a se implica și în multe evenimente caritabile.

„În mod special, sunt implicat trup și suflet în proiectul pe care-l coordonez de câteva luni până în actualitate. Am reușit să construim o casă unei familii defavorizate”, spune uriașul cu suflet de copil.

Performanțe

În 2011, a obținut medalia de bronz la Cupa Europei de la Sarajevo.

În 2012, Daniel Natea a făcut o pauză de la judo pentru a practica sambo. În acest an a devenit atât campion european, cât și mondial la tineret.

În 2013, judokanul a cucerit patru medali internaționale — bronz la Openul European de la București, bronz la Openul Panamerican de la San Salvador, argint la Openul European de la Glasgow și bronz la Europenele U-23 de la Sofia.

Daniel Natea a revenit pe podium la patru competiții internaționale în 2014 — bronz la Grand Slamul de la Baku, bronz la Grand Prix-ul de la Ulan Bator, aur la Grand Slamul de la Abu Dhabi, și bronz la Europenele U-23 de la Wrocław.

În 2015, Natea a obținut locul al doilea la Openul European de la Cluj-Napoca și a câștigat Cupa Europeană de la Belgrad (cat. +100 kg). Natea a participat și la prima ediție a Jocurilor Europene, care în 2015, au ținut locul Campionatului European.

În debutul anului 2016, judokanul a obținut medalia de aur la Openul European de la Praga. În aprilie, a cucerit medalia de bronz la Europenele de la Kazan. Fiind clasat pe locul șase în ierarhia mondială a categoriei +100 kg, Daniel Natea s-a calificat în premieră la Jocurile Olimpice de vară din 2016, unde s-a oprit în optimi.

Aprilie, 2019, bronz la Campionatele Europene de grappling de la Bucureşti.

Mai, 2019, argint la individual și bronz pe echipe la Campionatele Europene de judo ale poliţiştilor, competiţie desfăşurată la Gyor.   Mai, 2019 aur la sambo sportiv, după victoria cu Beka Berdzenishvili (Georgia).
Noiembrie, 2019, vice campion mondial la Sambo.

În noiembrie 2020, Daniel Natea a câștigat o medalie de bronz la Campionatul Mondial de Sambo de la Novi-Sad din Serbia. A urmat Campionatul Național de Sambo de la Izvorani, desfășurat între 20-21 noiembrie, unde sportivul sibian a obținut titlul de campion național. 

Daniel Natea (28 de ani) a încheiat anul 2020 cu o nouă medalie de bronz, la una dintre cele mai puternice competiții ale anului, Cupa Mondială de Sambo din Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te