VIDEO Novak Djokovic a câștigat a 1.000-a partidă din carieră și s-a calificat în finala de la Roma

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.05.2022 - 09:56
Novak Djokovic a câștigat a 1.000-a partidă din carieră și s-a calificat în finala de la Roma. / Foto: eurosport.ro

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, s-a calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 5.415.410 euro, învingându-l în două seturi, 6-4, 6-3, pe norvegianul Casper Ruud.

SHARE

Djokovic, în vârstă de 34 ani, a obţinut cu această ocazie cea de-a 1.000-a victorie din cariera sa, devenind al cincilea jucător din istorie care reuşeşte această performanţă, după americanul Jimmy Connors (deţinătorul recordului, cu 1.274 de succese), elveţianul Roger Federer, cehul Ivan Lendl şi spaniolul Rafael Nadal.

Citește și: VIDEO Nava rusă Moskva, scufundată de sistemul de rachete Neptun al Ucrainei. Cum funcționează

Sârbul va încerca să cucerească duminică al şaselea său trofeu pe zgura de la Roma, în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, care a dispus la rândul său în penultimul act, cu 4-6, 6-3, 6-3, de germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre.

Aceasta va fi a douăsprezecea finală pe care Djokovic o va disputa la Foro Italico, unde a reuşit să se impună în 2008, 2011, 2014, 2015 şi 2020.

Citește și: FOTO&VIDEO Exerciții militare desfășurate de NATO în Europa, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina

Tsitsipas, numărul cinci mondial, îşi poate lua revanşa în faţa lui Djokovic după eşecul suferit anul trecut în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, câştigată de sârb la capătul unei bătălii în cinci seturi. "Nole" conduce cu 6 victorii la 2 în duelurile cu jucătorul elen, pe care l-a învins în toate meciurile disputate pe zgură.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te