duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Meciurile Stejarilor, anulate de Rugby Europe. Echipa națională a primit vestea în cantonament

Data publicării: 20.10.2020 • 18:55 Data actualizării: 20.10.2020 • 19:12
Foto: frr.ro
Foto: frr.ro

Rugby Europe a anunțat oficial suspendarea tuturor meciurilor programate în luna noiembrie. Decizia a fost luată ținându-se cont de evoluția pandemiei și restricțiile impuse de guvernele țărilor implicate în competiții.

Astfel, Stejarii nu vor mai disputa niciun meci în această toamnă, iar inaugurarea Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf va fi amânată.

Rugby Europe va urmări situația sanitară la nivel european, urmând să ia o decizie, în viitor, pentru reprogramarea partidelor.

“Chiar dacă am elaborat un Protocol de joc, cu reguli și măsuri stricte, trebuie să suspendăm competițiile pe care le organizăm pentru că prioritar este sănătatea jucătorilor și a oficialilor de meci în condițiile în care majoritatea dintre aceștia au statut de amator. Nu putem să-i expunem la acest virus sau să îi ținem în carantină pentru că asta ar fi o mare problemă pentru ei. Trebuie să avem răbdare pentru a putea organiza meciurile în cele mai bune condiții.”, a declarat Octavian Morariu, președintele Rugby Europe, conform frr.ro .

Ce meciuri au fost suspendate

– ultima etapă a Rugby Europe Championship: România vs Belgia și Georgia vs Rusia (1 noiembrie) și Spania vs Portugalia (15 noiembrie)

– meciul de baraj dintre Olanda și echipa clasată pe ultimul loc din Rugby Europe Championship ediția 2020

– meciurile din Women XV Senior Championship, Spania vs Rusia (24 octombrie) și Spania vs Olanda (31 octombrie)

– primele meciuri din Rugby Europe Trophy

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră