sâmbătă 10 octombrie
EUR 5.3414 USD 4.7612
Abonează-te
Newsweek România

Marc Marquez a câştigat cursa de sprint la Marele Premiu al Indoneziei şi este lider la general în MotoGP

Data publicării: 10.10.2026 • 14:07 Data actualizării: 10.10.2026 • 14:12
Marc Marquez - Foto: Profimedia images
Marc Marquez - Foto: Profimedia images

Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câştigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Indoneziei, pe circuitul Mandalika, preluând astfel conducerea în clasamentul mondial al MotoGP de la compatriotul său, Jorge Martin (Aprilia), scrie AFP.

Înaintea cursei principale de duminică, el are acum un avans de patru puncte faţă de Martin, care a încheiat pe locul al patrulea.

Aceasta este a 23-a victorie a lui Marquez într-o cursă de sprint din carieră şi a opta din acest sezon.

Marc Marquez a câştigat cursa de sprint la Marele Premiu al Indoneziei şi este lider la general în MotoGP

Japonezul Ai Ogura (Aprilia-Trackhouse) şi italianul Fabio Di Giannantonio (Ducati-VR46) au ocupat locurile doi, respectiv trei.

Primii doi piloţi de pe grila de start — spaniolul Raul Fernandez (Aprilia-Trackhouse) şi italianul Marco Bezzecchi (Aprilia Racing) — au căzut chiar în primul viraj.

Coliziunea dintre ei a avut loc după ce Marquez a ridicat motocicleta pentru a evita partea din spate a vehiculului lui Di Giannantonio, stânjenindu-l pe Bezzecchi; acesta din urmă l-a lovit apoi pe Fernandez — pilotul care obţinuse primul pole position din carieră în cursul aceleiaşi zile.

Martin a profitat de situaţie pentru a forţa la interior şi a prelua conducerea în faţa lui Marquez, reuşind ulterior să creeze un avans considerabil faţă de septuplul campion mondial.

Citește și: Romaniacs 2026: Concurenți din 58 de țări, printre care 3 campioni mondiali în alte sporturi, la start

Totuşi, confruntându-se aparent cu o problemă tehnică şi încetinind pentru scurt timp, el a fost depăşit de rivalul său cu cinci tururi înainte de final. Campionul mondial din 2024 a revenit, însă a fost urmărit îndeaproape de Ogura şi Di Giannantonio.

Cu toate acestea, cu două tururi înainte de final, Martin a comis o nouă greşeală, permiţându-le celor doi urmăritori să treacă de el.

Clasamentul probei de sprint la MP de MotoGP al Indoneziei:
1. Marc Marquez (Spania/Ducati) 19 min 37 sec 125/100
2. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) +0.509
3. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) +0.835
4. Jorge Martin (Spania/Aprilia) +1.947
5. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) +3.410
6. Pedro Acosta (Spania/KTM) +5.478
7. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) +7.036
8. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) +10.039
9. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha) +10.248
10. Alex Rins (Spania/Yamaha) +13.288
11. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) +16.834
12. Johann Zarco (Franţa/Honda-LCR) +17.646
13. Jack Miller (Australia/Yamaha-Pramac) +18.285
14. Franco Morbidelli (Italia/Ducati-VR46) +18.956
15. Luca Marini (Italia/Honda) +19.227
16. Brad Binder (Africa de Sud/KTM) +19.293
17. Diogo Moreira (Brazilia/Honda-LCR) +19.562
18. Maverick Vinales (Spania/KTM-Tech3) +23.472
19. Toprak Razgatlioglu (Turcia/Yamaha-Pramac) +23.834
20. Aleix Espargaro (Spania/Team HRC) +38.336

Au abandonat: Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) în primul tur; Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) în primul tur

Citește și: Ediția 2026 a Romanics, cel mai dificil raliu hard enduro din lume, reanimă Valea Jiului

Clasamentul general al MotoGP după cursa de sprint:
1. Marc Marquez (Spania/Ducati) 343 pct.
2. Jorge Martin (Spania/Aprilia) 339
3. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) 284
4. Pedro Acosta (Spania/KTM) 247
5. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse) 246
6. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) 237
7. Raul Fernandez (Spania/Aprilia-Trackhouse) 216
8. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 166
9. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 163
10. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) 125
11. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3) 116
12. Luca Marini (Italia/Honda) 104
13. Brad Binder (Africa de Sud/KTM) 99
14. Diogo Moreira (Brazilia/Honda-LCR) 74
15. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha) 67
16. Franco Morbidelli (Italia/Ducati-VR46) 57
17. Johann Zarco (Franţa/Honda-LCR) 48
18. Joan Mir (Spania/Honda) 33
19. Jack Miller (Australia/Yamaha-Pramac) 28
20. Alex Rins (Spania/Yamaha) 24
21. Toprak Razgatlioglu (Turcia/Yamaha-Pramac) 18

Mai multe articole din secțiunea Sport
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră