Ce a spus, printre altele, John Barnes pe contul personal de Twitter:
"Dacă sunt singura persoană albă dintr-o cameră sau dintr-un grup, cum altfel poţi să descrii singura persoană albă sau neagră dintr-un grup?
Demba Ba a spus că dacă ar fi fost alb, nu i-ar fi spus «ăla alb». Dar dacă există cinci antrenori negri şi un antrenor alb, el ar fi spus «cel alb». Ce altceva ar putea sau ar trebui să spună?", a scris John Barnes.
Citește și
Rasism netaxat la adresa românilor: Halep-țigancă în Charlie Hebdo, Bănel-cerșetor, Hagi și șatra sa
Jorge Jesus: Orice spui împotriva unei persoane de culoare e rasism, același lucru pentru un alb, nu
"Hațegan nu ştie pe cine să sancţioneze, al patrulea oficial trebuie să-i spună arbitrului spre cine să se ducă, aşa că îi spune să se ducă spre «cel negru». Apoi arbitrul îl poate întreba numele şi-l poate elimina. Funcţia celui de-al patrulea arbitru este doar să-l identifice, nu să-i dea numele.
Şi dacă a spus «negru»... dacă acesta este cuvântul românesc pentru negru, ce nu este în regulă?", a completat John Barnes pe Twitter, citat de gsp.ro.
Citește și
VIDEO Cum au fost provocați arbitrii în cazul „Colțescu - UCL”: „În țara mea, românii sunt țigani”
În perioada 1987-1997 John Barnes a îmbrăcat tricoul grupării de pe Anfield. Pentru naționala Angliei a jucat între 1983 și 1995.
Meciul PSG vs Başakşehir a fost întrerupt în minutul 16 și va fi reluat miercuri, de la ora 19:55, dar cu o altă brigadă de arbitri. Partida nu s-a mai reluat după ce Sebastian Colțescu i s-a adresat lui Ovidiu Hațegan folosind cuvântul "negru" atunci când s-a referit la una dintre persoanele din staff-ul echipei din Turcia, potrivit hotnews.ro.