Cine e omul care a prins-o pe Halep dopată. „Am fost și eu vânat”. I-a eliminat pe ruși din sport

DE Petre Bădică | Actualizat: 26.05.2023 - 17:29
Președintele WADA și Simona Halep - Foto: Profimedia / Wada.com
Președintele WADA și Simona Halep - Foto: Profimedia / Wada.com
Președintele WADA - Foto: wada.com
Președintele WADA - Foto: wada.com

Simona Halep este suspendată din tenis de 8 luni după ce în sângele său s-a găsit roxadustat. S-a întâmplat în timpul US Open, desfășurat în august 2022. În așteptarea audierilor, Halep a formulat ipoteze privind modul în care substanța interzisă a ajuns în corpul ei.

SHARE

Halep a fost prinsă dopată cu roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Fiind vorba de o substanță care îmbunătățește efortul sportivilor, Halep riscă până la patru ani de suspendare.

Citește și: Persoana ce o ține pe Halep suspendată, scandal uriaș. Ajută sportivi să trișeze la teste antidoping

Halep a încercat să argumenteze, în favoarea sa, faptul că a luat substanțele intezise fără să știe. Președintele WADA a declarat, într-un interviu pe care îl prezentăm mai jos că „nu are timp pentru scuzele sportivilor care spun că nu știau că iau o substanță interzisă sau pentru cei care nu sunt disponibili pentru testele din afara competiției”.

Un avertisment dur pentru Halep.

Codul WADA, sprijinit de România

Citește și: Simona Halep, încă o acuzație de dopaj. Sângele nu era în parametrii normali. Cum se apără sportiva

Halep a fost acuzat de nereguli în pașaportul său biologic, o aplicație lansată tot de WADA.

Pașaportul biologic al sportivului a fost lansat tot de către Agenția Mondială AntiDoping în 2009. Scopul său este de a monitoriza profilul biologic al unui sportiv pentru a detecta eventualele modificări suspecte și care ar oferi elemente care să suțină utilizarea unor substanțelor interzise.

Președintele WADA spune cum proceda el atunci când era sportiv: "Când eram atlet, eram cunoscut pentru faptul că sunam constant la o linie telefonică poloneză pentru a afla dacă crema pe care o luam pentru o accidentare era în regulă", a spus el. Halep s-a apărat susținând că ar fi luat un supliment contaminat.

Citește și: Simona Halep, reacție dură după ce procesul ei a fost din nou amânat. "Sunt șocată"

Potrivit WADA, "principiul fundamental al pașaportului biologic al sportivului (ABP) este acela de a monitoriza în timp anumite variabile biologice selectate care dezvăluie indirect efectele dopajului, mai degrabă decât de a încerca să detecteze substanța sau metoda de dopaj în sine. 

Ce are WADA cu Halep

Halep s-a apărat, iar mulți dintre fanii sportivei au început să lanseze teorii ale conspirației, cea mai uzitată fiind aceea că este vânată. Președintele WADA este un fost sportiv de performanță, ministrul al sportului în Polonia. El a ajuns președintele WADA, după ce a avut rezultate remarcabile în programul anti-doping dezvoltat în Polonia. Numele său este Witold Banka. Detalii AICI

Cine e omul care a „prins-o” pe Halep dopată

Președintele Agenției Mondiale Anti-Doping, Witold Banka, ar putea fi descris ca un vânat sau o țintă devenită paznic de vânătoare. A fost un sportiv de perfomanță  care a cunoscut rigorile controalelor anti-doping. Ca ministru al sporturilor în Polonia le-a intensificat. Iar ca președinte al WADA a dat dovadă de intransigență și a luat măsuri dure mai ales împotriva fabricii de doping a Rusiei.

El și-a început mandatul de ministru polonez al sportului cu o mustrare din partea organizației pe care acum o conduce, potrivit unei alnalize france24.com

Fostul sprinter, în vârstă de 37 de ani, nu se aștepta să fie numit ministru al sportului în polonia, declarând pentru AFP că a primit telefonul de la premierul de atunci, Beata Szydlo, cu două ore înainte de anunțul oficial al guvernului din 2015.

Banka nici măcar nu a candidat la alegeri - contribuția sa la victorie a venit prin intermediul agenției de relații publice pe care a fondat-o după ce s-a retras ca atlet în 2012.

Fostul sprinter a câștigat o medalie de bronz la ștafeta de 4x400 de metri în 2007  la Campionatul Mondial. El a avut parte de o confruntare dură cu WADA la scurt timp după ce a acceptat postul.

A fost mustrat de WADA

"Este foarte amuzant acum, dar am primit o scrisoare de la WADA în care mi se spunea că legea noastră privind dopajul nu este în conformitate cu codul lor", a declarat el în marja Jocurilor Commonwealth-ului de la Birmingham.

"Aceștia mi-au dat doar trei-patru luni pentru a schimba legea, altfel laboratorul nostru își pierdea acreditarea, iar Jocurile Olimpice de la Rio (2016) se apropiau.

"Nu am fost mulțumit de WADA și le-am spus 'haideți' - era chiar înainte de sărbători - Cum pot să trec o lege la timp?

„Și totuși, am găsit o modalitate de a o face și a fost adoptată cu o săptămână înainte de termen".

Pentru Banka, acest lucru s-a dovedit a fi un punct de cotitură, deoarece a absorbit ceea ce el a descris ca fiind "o presiune imensă pe umerii mei tineri". El a decis să reformeze lupta anti-doping în Polonia.

"Am mărit bugetul de trei ori, le-am dat puteri speciale de investigare celor care lucrau în Agenția anti-doping din țara mea", a spus el.

Din Polonia, în toată lumea

"Sunt mândru să spun că Polonia este considerată una dintre cele mai eficiente țări în lupta antidoping din lume în ceea ce privește competențele, cunoștințele, bugetul și legea."

Aceste reforme și măsuri radicale i-au oferit lui Banka o mulțime de argumente atunci când a fost ales pentru a-l înlocui pe Craig Reedie la șefia WADA în 2019.

"Acum glumesc cu echipa WADA: „Uite cât de înțelegător sunt. Iată-mă lucrând cu voi, mai ales cu cei responsabili de neconformități'".

Paradisul pentru trișori

Banka spune că este imposibil să se elimine dopajul din sport,. El vorbește de funcția de "procuror și polițist" a WADA, dar și rolul său de educator.

Dar el nu prea are timp pentru scuzele sportivilor care spun că nu știau că iau o substanță interzisă sau pentru cei care nu sunt disponibili pentru testele din afara competiției.

"Când eram atlet, eram cunoscut pentru faptul că sunam constant la o linie telefonică poloneză pentru a afla dacă crema pe care o luam pentru o accidentare era în regulă", a spus el.

"Dacă te decizi să fii atlet trebuie să fii responsabil pentru cariera ta și asta include ceea ce mănânci sau bei, orice consumi.

"Nu cred în argumentele legate de. Sportivii spun că nu au avut o rețea la telefon sau nu știu cum funcționează localizarea. Le răspund meu: Nu au avut nicio problemă să posteze pe Instagram sau Twitter fotografii cu locul unde se aflau. Și nici nu este greu să trimiți un e-mail".

Banka spune că WADA se află într-o poziție mult mai bună decât era în urmă cu șapte ani.

El este mândru că, sub președinția sa, testele au fost intensificate, iar WADA a făcut reforme care au aplanat divergențele cu guvernul american.

Banka spune că va rămâne la fel de intransigent cu sportivii ruși care s-au dopat în masă.

El este ferm convins că, deși liniile de comunicare sunt deschise cu agenția antidoping din Rusia în urma "scandalului de dopaj sponsorizat de stat", sportivii nu vor primi "un permis de liberă trecere pentru a trișa sau pentru a crea un paradis pentru trișori".

Rusia a primit o suspendare de 4 ani de la WADA (World Anti-Doping Agency), astfel că sportivii săi nu vor putea concura până în 2023 în vreo competiție decât sub steag neutru. Sancțiunea se aplică inclusiv la Jocurile Olimpice din 2020 și Mondialul de fotbal din 2022.

Declarațiile intransigente ale lui Banka îi lasă puține speranțe Simonei Halep. El nu crede în dopingul involuntar și crede că sportivul este singurul responsabil pentru ceea ce introduce în corpul său.

Ce spunea Sorana despre controalele WADA

Potrivit prezentării oficiale, codul anti-doping a revizuit sistemul de localizare din 2004, conform căruia, începând cu anul 2014, sportivii trebuie să aleagă o oră pe zi, șapte zile pe săptămână, pentru a fi disponibili pentru testele de droguri, fără preîntâmpinare. Dar trebuie înțeles că nimeni nu are ceva personal cu sportivii. Toate acțiunile sunt pentru un sport curat.

Demonizarea WADA a fost făcută și de alte sportive precum Sorana Cîrstea.

„Este această aplicație în care tu, în fiecare zi, trebuie să dai o oră în care poți fi testat. Pe noi ne testează în turnee, dar avem acest program care te testează și în afara turneelor. Când vor ei, fără să anunțe. Și tu, în fiecare zi, ai aplicația și spui: «Eu în general am 6-7 dimineața acasă». Pentru că știu că între 6 și 7 sunt acasă dimineața. Trebuie să dai o oră în care ei pot veni să te testeze.

De foarte multe ori dimineața la ora 6 aud că bate la ușă cineva. Îți vin acasă, mi-au venit și săptămâna trecută. Vin constant. Tu practic trebuie să fii disponibil o oră pe zi în care ei să poată veni să te testeze. Oriunde, nu contează că săptămâna viitoare plec în Franța. Eu trebuie să dau adresa de la hotel din Franța și ora la care mă vor găsi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te