Peste 2.600 de unităţi de cazare din Constanţa nu au autorizaţie de incendiu. În evidențele ISU Constanța, există 3.597 unități de cazare, dintre care 2.642 sunt exceptate de la obligativitatea autorizării la securitate la incendiu.
Situația din județul Constanța se află în evidența Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța.
Peste 2.600 de unităţi de cazare din Constanţa nu au autorizaţie de incendiu
Problema pare a fi una generală, în România. Recent, prim-ministrul Marcel Ciolacu a recunoscut că nici Palatul Parlamentului nu are autorizaţie de incendiu.
Lista unităților de cazare din județul Constanța care dețin în prezent autorizație de securitate la incendiu poate fi accesată pe site-ul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Pe parcursul anului 2023, personalul inspecției de prevenire a efectuat 273 de activități de control la unități de cazare și alimentație publică, din care 5 au fost inopinate.
Citeşte şi: 70% dintre pensiunile turistice nu au autorizaţie ISU. Este vorba despre o regiune cu tradiţie
În urma controalelor, au fost constatate 1.995 de deficiențe. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.982 de sancțiuni, din care 1.655 de avertismente și 327 de amenzi, în cuantum de 1.471.000 de lei.
În evidențele ISU Constanța, există un număr de 3.597 unități de cazare, din care 2.642 sunt exceptate de la obligativitatea autorizării la securitate la incendiu, conform Ziua de Constanta.
Citeşte şi: Robert Negoiţă organizează Revelion cu mii de oameni fără autorizaţie de securitate la incendiu
Categoriile de construcții cu funcțiunea de primire turistică, pentru care se prevede obligativitatea avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, sunt cele conform legii.
Este vorba despre imobilele cu mai mult de 8 camere și/sau 16 locuri, conform HG nr 571/16.08.2016, actualizată la 30.09.2022.
Pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, anexa nr. 1, pct II lit. j); se supun procesului de avizare-autorizare construcțiile noi sau cele existente la care se aduc modificări constructive.