Robert Negoiţă organizează Revelion cu mii de oameni, fără autorizaţie de securitate la incendiu. ISU-BIF a anunţat că "nu a primit până la acest moment nicio cerere pentru eliberarea autorizației de securitate la incendiu”, pentru locaţia din Şoseaua Basarabia.
Conform prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, explică ISU-BIF, "avizul de securitate la incendiu trebuie solicitat și obținut înainte de începerea lucrărilor de construcţii și/sau schimbarea destinației unei clădiri.
Robert Negoiţă organizează Revelion cu mii de oameni, fără autorizaţie de securitate la incendiu
Obligația solicitarii revine exclusiv investitorului/beneficiarului construcției". "Lucrările de construcţii" şi "schimbarea destinaţiei", despre care pomeneşte ISU-BIF, au avut loc de mult, şi totuşi Robert Negoiţă nu a făcut cerere pentru eliberarea unei autorizaţii de securitate la incendiu.
Întrucât în Hala Laminor au fost desfășurate evenimente publice, "pentru siguranța participanților, inspectorii de prevenire au executat 8 controale, în urma cărora au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în cuantum de 420.000 de lei", arată instituţia.
Acestea au vizat atât autoritatea publică locală (Primăria Sectorului 3), reprezentată prin Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L., cât și organizatorii de evenimente care au închiriat o parte din spațiul halei.
Citeşte şi: VIDEO Robert Negoiţă, primar Sectorul 3, s-a filmat atârnând de un copac şi vorbind despre ecologie
ISU B-IF a notificat totodată primăria lui Robert Negoiţă asupra faptului că "continuarea funcționării fără autorizație de securitate la incendiu atrage sanctionarea contraventionala, potrivit legii".
Astfel de notificări, explică ISU-BIF, "au fost înaintate și de către structurile cu responsabilitati pe linie de ordine publica, pentru menținerea climatului optim de siguranță".
Pentru aplicarea sancțiunii contravenționale de oprire a funcționării, spune ISU-BIF, "nu sunt îndeplinite niciunul din criteriile prevăzute de H.G.R. nr 915/2015, privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi".
Citeşte şi: Protestul agramaților lui Negoiță din PSD. Pancartele au virgulă între subiect și predicat
Aşadar, ISU-BIF ştie că Robert Negoiţă nu a îndeplinit condiţiile legale, că e pericol de incendiu în noaptea de Revelion, şi totuşi susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legale să oprească petrecerea.
"Dacă în cadrul acestui obiectiv se va organiza Revelionul 2024, cu participarea publicului, facem mențiunea că această activitate se va desfășura cu nerespectarea Legii, caz în care răspunderea exclusivă cu privire la această situație revine beneficiarului investiției, așa cum prevede art. 57^1 din Legea nr. 307 din 2006. Totodata acest comunicat are rolul de a informa participantii la evenimentul respectiv asupra situatiei de fapt!", avertizează ISU-BIF, derobându-se de responsabilitatea legală.
"Obligația instituției noastre este să aplice sancțiunile care se impun pentru încălcare cerințelor de securitate la incendiu ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor", susţine ISU-BIF.
ISU-BIF se pregăteşte pentru situaţii de urgenţă
Instituţia anunţă că, "la locația în discuție, vor fi alocate dispozitive de ordine publică și de situații de urgență adaptate la specificul evenimentului".
„Hala Laminor” este un obiectiv preluat de Primăria Sector 3, în anul 2014, în vederea restaurării, consolidării și amenajării acestei hale, localizată în bd. Basarabia nr. 256, sector 3, București.
Lucrările de intervenție necesare pentru punerea în siguranță, reabilitarea și consolidarea monumentului istoric „Hala Laminor” au fost realizate de Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L., deţinută de primăria lui Robert Negoiţă.