sâmbătă 23 mai
EUR 5.2488 USD 4.5231
Abonează-te
Newsweek România

DEZASTRU Pensia medie a crescut cu 10 lei, cea de invaliditate a scăzut cu 35 lei într-un an. Inflația e 10%

Data publicării: 23.05.2026 • 06:15
Pensionari - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionari - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionari - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionari - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Pensionarii trebuie să se descurce lunar cu sume tot mai mici raportat la cheltuielile reale, în condițiile în care prețurile la alimente, medicamente, utilități și servicii au continuat să crească. În același timp, inflația e de 10%, iar 2026 a fost marcat de creșteri de taxe.

La 1 ianuarie 2025 pensiile ar fi trebuit indexate cu aproximativ 12%, iar la 1 ianuarie 2026 cu aproximativ 7%, însă aceste majorări nu au fost aplicate.

Din acest motiv, evoluția pensiilor din ultimul an arată creșteri foarte mici. Dar cheltuielile pensionarilor cresc. Inflația, creșterile de taxe, prețurile la alimente și lipsa indexării pensiilor pun presiune pe seniori.

Pensia medie a crescut cu 10 lei, cea de invaliditate a scăzut cu 35 lei într-un an. Inflația e 10%

În aprilie 2025, pensia medie din România era de 2.811 lei.

În aprilie 2026, pensia medie a ajuns la 2.821 lei. Diferența este de doar 10 lei într-un an, ceea ce înseamnă o creștere a pensiilor de aproximativ 0,35%.

Citește și: În Bulgaria, un pensionar cu pensia minimă poate să cumpere 224 de litri de benzină. În România? 144 de litri

Pensia medie pentru limită de vârstă era în aprilie 2025 de 3.151 lei.

În aprilie 2026, aceasta a ajuns la 3.167 lei. Creșterea este de numai 16 lei, adică aproximativ 0,5%.

Pensia medie de urmaș era în aprilie 2025 de 1.506 lei.

În aprilie 2026, aceasta a crescut la 1.524 lei. Diferența este de 18 lei, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 1,2%.

Pensia medie de invaliditate era în aprilie 2025 de 1.119 lei.

În aprilie 2026, aceasta a scăzut la 1.084 lei. Pensionarii din această categorie au pierdut 35 de lei într-un singur an, ceea ce înseamnă o scădere de peste 3%.

Citește și: Tribunalul a decis: Stagiul aferent grupelor de muncă e contributiv la pensie. Vestea anului pentru pensionari

Pensionari - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Pensionari - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

În același timp, inflația de aproximativ 10% a afectat puternic puterea de cumpărare a pensionarilor. Banii valorează mai puțin decât în urmă cu un an.

De exemplu, la o pensie de 1.281 lei, pierderea cauzată de inflația de 10% este de aproximativ 128 lei. Asta înseamnă că pensionarul poate cumpăra mai puține produse și servicii decât putea cumpăra anul trecut.

La o pensie de 2.000 lei, pierderea de putere de cumpărare este de aproximativ 200 lei. La o pensie de 3.000 lei, pierderea ajunge la aproximativ 300 lei. Pentru o pensie de 4.000 lei, impactul inflației este de aproximativ 400 lei, iar la 5.000 lei pierderea trece de 500 lei.

Citește și: Casa de Pensii anunță creșteri la pensie limită vârstă, invaliditate, urmaș. Sumele nu vor bucura pensionarii

Pensionarii au primit un sprijin la pensie

În luna mai 2026, pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei au primit un sprijin de la stat astfel:

500 de lei pensionarii cu pensie sub 1.500 de lei.

400 de lei pensionarii cu pensie între 1.500 și 2.000 de lei.

300 de lei pensionarii cu pensie 2.000 și 3.000 de lei.

Acest sprijin va fi acordat pensionarilor și înainte de Crăciun. Chiar și o pensie de 3.000 de lei este acum la limita subzistenței.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră