Câştigul salarial mediu net în luna martie s-a ridicat la 5.691 lei, în creştere cu 340 lei (+6,4%) faţă de luna februarie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”În luna martie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.495 lei, cu 563 lei (+6,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2025.
Câştigul salarial mediu net a fost 5.691 lei, în creştere cu 340 lei (+6,4%) faţă de luna februarie 2025”, arată datele INS.
La cât a ajuns salariul în România? Care sunt domeniile cu cel mai mare venit net?
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (14.768 lei) şi în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (13.697 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.279 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.410 lei).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 9,8%.
Citeşte şi: Cât a crescut salariul mediu net? În ce domeniu este cel mai mare venit? Care sunt implicaţiile?
Indicele câştigului salarial real a fost 104,7% în luna martie 2025 faţă de luna martie 2024. Indicele câştigului salarial real a fost 106,1% în luna martie 2025 faţă de luna februarie 2025.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 264,4%, cu 15,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2025, conform News.ro.
Citeşte şi: Cât este salariul mediu net în sectorul fără care România acum era în criză
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie).
Femeie la birou, uitându-se la fluturaşul de salariu - Foto: Pexels/Kaboompics.com
Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.