În ce țări UE poți urca băut la volan și poliția nu îți ia permisul. Cât alcool poți consuma?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 02.12.2023 - 16:32
Țările unde poți conduce legal chiar dacă ai băut alcool Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

România nu acceptă ca șoferii să conducă pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice. Pedepsele sunt de la amendă la închisoare, în cazul celor care au băut prea mult. Sunt însă țări unde nu pățești nimic dacă bei o bere sau un pahar cu vin apoi conduci.

SHARE

În țara noastră este ilegal să conduci pe drumurile publice după ce ai consumat băuturi alcoolice. Pedepsele sunt de la amendă la închisoare, în cazul celor care au băut prea mult.

Sunt însă țări unde nu pățești nimic dacă bei o bere sau un pahar cu vin apoi conduci. 

În ce țări UE poți urca băut la volan și poliția nu îți ia permisul. Cât alcool poți consuma?

Aproximativ 25% din toate decesele rutiere din Europa sunt legate de alcool, se arată într-un raport al Comisiei Europene. Conform statisticilor, aproximativ 1% din totalul kilometrilor parcurși în Europa de autovehicule sunt făcuți de șoferi cu 0,5 g/l alcool în sânge sau mai mult.

Alcoolul îți diminuează abilitățile de conducere la toate nivelurile posibile. 

La cel mai de jos nivel sunt sarcinile care se ocupă cu păstrarea unei viteze bune și menținerea cursului (direcție, accelerare, frânare etc.).

Majoritatea competențelor legate de acest nivel, cum ar fi performanța de urmărire, timpii de reacție și detectarea vizuală, încep deja să se deterioreze la un o alcoolemie sub 0,5 g/l.

Citește și: La cât timp poți urca la volan după ce ai băut o bere sau un pahar de vin. Așteptarea e foarte lungă

La nivel intermediar deciziile se iau în legătură cu situații concrete de trafic (pot depăși în siguranță acealaltă mașină, trebuie să cedez, etc.). Abilitățile legate de acest nivel sunt împărțirea atenției, capacitățile de scanare și, mai mult general, prelucrarea informaţiei.

Aceste abilități încep, de asemenea, să se deterioreze la o alcoolemie încă scăzută.  

La cel mai înalt nivel se iau decizii dacă ar trebui să conduci sau nu. E bine știut faptul că dupa ce ai consumat alcool, autocontrolul devine mai putin strict. În acest context oamenii sunt mai înclinați să creadă că încă mai pot conduce în siguranță.

Dar în unele dintre țări șoferii pot consuma alcool și apoi să se urce la volan fără să fie nevoiți să răspundă penal.

Citește și: Care este alcoolemia care poate băga un șofer la închisoare. Valoarea la care se face dosar penal

Cel mai des întâlnit standard pentru nivelurile acceptabile de alcool din sânge în timp ce conduci un automobil este în Europa de Vest de 0,5 ‰. În majoritatea țărilor din Europa de Est această cifră este mai mică și variază între 0,0 ‰ și 0,3 ‰.

 Legislația rutieră din țara noastră nu este similară cu cea din multe țări europene, având toleranță zero atunci când vine vorba despre consumul de alcool la volan.

Legea românească este aproape identică cu cea din Elveția, cu valori contravenționale cuprinse între 0,1 și 0,4 și penale peste 0,8 ‰. Doar în alte șapte state din estul Europei este interzis cu desăvârșire condusul unei mașini după ce ai consumat alcool, scrie Libertatea.

Este vorba despre Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Estonia, Ucraina și Rusia.

În schimb, în Marea Britanie se poate bea până la o limită de 0,8 ‰, în Norvegia sau în Luxemburg, o valoare de 0,5 ‰ este echivalentă cu dosar penal, iar în Grecia, Spania sau Estonia șoferii pot bea până la 1 ‰ fără să răspundă penal. Aceștia vor rămâne, însă, fără permis și riscă și închisoare de la 1 la 5 ani.

Citește și: VIDEO Ce băutură se elimină cel mai rapid din organism. În cât timp puteți conduce în siguranță


Există, însă, șase țări în care șoferilor le este permis să se urce la volan indiferent cât de mult alcool au consumat.

Este vorba despre Angola, Insulele Comore, Congo, Etiopia, Indonezia și Vietnam, conform alcoolizer.com.

În aceste state, însă, dacă un șofer beat produce un accident de circulație, acesta va rămâne definitiv fără permisul de conducere și nu îl va mai putea recupera niciodată.

În ce țări este admis să conduci după ce ai băut

Ţări cu toleranţă 0 ‰ – Cehia, Slovacia, România, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Bangladesh, Pakistan, Ungaria.

În România, șoferii depistați cu o alcoolemie de peste 0,08 ‰ primesc, după caz, amendă contravențională și suspendarea permisului, amendă penală și anularea permisului și, respectiv, pedeapsă cu închisoarea și anularea permisului de conducere.

Ţări cu toleranță 0,02 ‰ – China, Estonia, Polonia, Suedia, Puerto Rico (pentru şoferii între 18 şi 20 de ani).

Ţări cu toleranţă 0,03 ‰ – India, Serbia, Japonia.

Ţări cu toleranţă 0,04 ‰ – Lituania.

Citește și: Ai băut o bere și vrei să conduci? Un polițist a testat ce alcoolemie afișează etilotestul

Pentru şoferii aflați în primii doi ani de când au luat permisul toleranța este de 0,02 ‰.

Citește și: Ce mai consumă românii, în afară de alcool, și se urcă la volan: cocaină, ketamină sau amfetamine

Ţări cu toleranţă 0,05 ‰ – Argentina, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Israel, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia.

În Germania, toleranța este zero pentru șoferii începători și pentru cei profesioniști; dacă aceștia sunt implicați într-un accident rutier sau dacă au fost prinși circulând cu mare viteză, limita este redusă la 0,03 ‰ și se vor alege și cu dosar penal., conform Rinochaire.com.

Ţări cu toleranță 0,08 ‰ – Malta, Mexic, Norvegia, Singapore, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. 

 În SUA, limita legală poate varia în funcţie de fiecare stat, însă nu va fi niciodată mai mare de 0,08 ‰. Această limită legală a coborât în ultimii ani de la 0,15 ‰.

Uniunea Europeană încearcă să introducă noi legi care să însemne șoferii care și-au promovat testul în ultimii doi ani să nu li se permită deloc să bea alcool înainte de a conduce.

Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor a salutat aceste schimbări semnificative, care ar putea reduce semnificativ rănirile și decesele în rândul șoferilor începători și ar putea contribui la asigurarea faptului că șoferii periculoși se confruntă cu sancțiuni pentru o gamă mai largă de infracțiuni rutiere comise peste granițe.

Printre modificările legislative propuse se numără și aceea ca șoferii începători să fie supuși unei limite de toleranță zero la alcool pentru cel puțin doi ani de la obținerea permisului.

De asemenea, statele membre vor fi încurajate să restricționeze alte activități cu risc ridicat în această perioadă, cum ar fi conducerea cu alți tineri sau noaptea.

Se mai propune ca descalificarea șoferului să se aplice în viitor în toate statele membre ale UE, nu doar în țara în care au fost comise infracțiuni de conducere. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te