UPDATE 3 S-au adoptat toate actele normative, în şedinţa de Guvern, cu excepţia proiectului Legii pensiilor, dar după o continuă stare de tensiune foarte mare. Aceasta înseamnă că spitalele au momentan bani, dar numai până în luna decembrie. La şedinţă, miniştrii şi-au lăsat secretarii de stat şi şedinţa de guvern se va relua la ora 16.30.
UPDATE 2 Şedinţa de Guvern a fost suspendată, pentru că miniştrii PNL nu se înţeleg cu cei ai PSD, pe proiectul Legii pensiilor, în privinţa avizelor existente sau nu.
Mai apoi, o altă problemă este că nu a fost redactat avizul de la CES şi s-a primit pe ultima sută avizul de la Ministerul Finanţelor Publice.
Sunt tensiuni privind impactul bugetar al legii pensiilor, la care pe anul viitor bugetul ar sări de 140 de miliarde de lei. Aşa cum arată legea acum, spune Digi24, nu este sustenabil nicicum, dacă economia nu evoluează pozitiv şi este posibil, pe de altă parte, ca din anul 2025 să apară noi taxe şi impozite.
UPDATE 1 „Vă dau fişa financiară a proiectului, astfel încât dumneavoastră să vedeţi exact care este impactul. Faţă de majorarea cu 13,8 %, care majorare oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde”, a spus ministrul Muncii înaintea ședinței de guvern de joi, care a avut pe ordinea de zi noua lege a pensiilor.
Ședința de guvern a fost amânată din cauza faptului că cifrele avansate anterior de Simona Bucura Oprescu nu corespundeau cu calculele Ministerului Finanțelor.
În Parlament, ministrul Muncii a declarat că „pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele patru luni, din septembrie până în decembrie”.
Știrea inițială
Creșterea medie a pensiilor cu 40% anunțată de ministrul muncii a fost blocată deoarece nu se găsește o sursă de bani. În aceste momente, discuțiile în coaliție sunt în toi. PNL spune că nu sunt bani pentru creșterea de 40%, în timp ce PSD spune că sunt bani.
Arbitrează Consiliul Economic și Social care trebuie să își dea avizul final, fără de care, legea pensiilor nu poate intra în vigoare.
După recalculare, pensiile cresc, în medie, cu 40%
Pensionarii vor primi banii în plus în ianuarie și apoi, la recalcularea care se face în septembrie 2024, va urma o nouă creștere care poate ajunge și la 80%.
Noua lege a pensiilor e un jalon în PNRR, asumat de guvern, și ar urma să stabilească atât modul de calculare a pensiilor, cât și cu cât trebuie să crească. Adoptarea ei trebuie să vină până pe 20 noiembrie 2023.
Citește și: După recalculare, pensiile cresc şi cu 40%. Când vor primi pensionarii banii în plus
Guvernul s-a încurcat în cifre, iar disputa este între ministrul de finanțe și cel al muncii.
”Luni am fost în comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, puteţi să luaţi înregistrarea, şi în comisia pentru muncă, pe datele pe care noi le aveam, am explicat care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, absolut corect, aproximativ 55 de miliarde lei noi”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
De precizat că indexarea cu 13,8% intră în vigoare pe data de 1 ianuarie. Pe data de 1 septembrie intră în vigoare recalcularea pensiilor care va fi, în medie, de 40% după spusele ministrului Muncii.
Citește și: Ce categorie de români va primi 1.000 lei în plus la pensie. În ce ani s-au pensionat aceștia ?
De aici a început încurcătura în calcule.
PSD spune că impactul creșterii pensiilor în 2024 va fi de 30 miliarde lei.
PNL crede că impactul creșterii pensiilor este de 55 de miliarde, sumă care nu se poate susține de la guvern. În fine, PSD crede că PNL a greșit calculele și că 55 de miliarde nu e valoarea creșterilor, ci totalul cheltuielilor cu pensiile după indexarea din septembrie și până la finalul anului 2024.
În timpul acesta, premierul l-ar fi somat pe Boloș să accepte creșterile cu indexarea și recalcularea pensiilor. Dar, Boloș nu a cedat.
Exemple de creștere a pensiilor
Ministrul de Finanțe spune că creșterea este nesustenabilă. Mai e nevoie și de avizul Consiliului Economic și Social.
Newsweek a făcut diverse simulări, iar dacă recalcularea nu se face, românii vor pierde câteva sute de lei la pensie. Calculele sunt făcute mai jos:
O doamnă primește 1.125 de lei. Ca urmare a majorării de 13,8% de la 1 ianuarie 2024 va avea o creştere până la 1.281.
Datorită recalculării, doamna în cauză va avea o pensie în valoare de 1.965 de lei de la 1 septembrie 2024. Ceea ce înseamnă că va avea o creştere de 74%, e unul din exemple oferite de ministrul muncii.
Un bărbat cu un stagiu de cotizare contributiv de 31 de ani, 6 luni și 23 de zile, cu 17 puncte realizate, va avea 20,67 puncte realizate după noua lege și o creștere a pensiei de 51,17%. El va ajunge la o pensie de 1.675 de lei/lună.
Citește și: Cum pot obține 1.000 lei în plus la pensie milioane de români? Ce condiție trebuie să îndeplinească?