Ce se întâmplă cu prețul energiei, după încetarea plafonării lui? Subvenția, până la 31 martie 2025

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 21.07.2024 - 14:47
Ce se întâmplă cu prețul energiei, după încetarea plafonării lui - Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea - cu rol ilustrativ
Ce se întâmplă cu prețul energiei, după încetarea plafonării lui - Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea - cu rol ilustrativ

Ce se întâmplă cu prețul energiei, după încetarea plafonării lui? La 31 martie 2025, subvenția acordată de stat pentru curentul electric va ajunge la final, după aproape trei ani. Dar mulți români sunt îngrijorați de ceea ce ar putea urma după această dată.

SHARE

Ce se întâmplă cu prețul energiei, după încetarea plafonării lui? Cum subvenționarea prețului acestuia va lua sfârșit la 31 martie 2025, mulți români se întreabă ce va urma după această dată cu facturile la curent pe care le vor primi.

Ce se întâmplă cu prețul energiei, după încetarea plafonării lui? Subvenția, până la 31 martie 2025

Ne apropiem tot mai mult de data limită până la care va mai fi valabilă subvenția de la stat pentru prețul energiei electrice. Încă din 2022, aceste prețuri au fost plafonate, după cum urmează.

  • 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv; 
  • 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh;
  • 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună 
  •  1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru clienții casnici al căror consum lunar depăşeşte 300 kWh/lună.

Dar ce se va întâmpla după 31 martie, când această plafănare va dispărea, iar companiile din domeniul energiei vor putea să-și pună propriul lor preț, lucru ce îi îngrijorează pe mulți români?

Citește și: România începe să mizeze pe stocarea de energie electrică, în baterii autohtone

Cel puțin la nivel declarativ, responsabilii din Guvern dau asigurări ca, până la 1 apriie 2025, va exista o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic.

Cu alte cuvinte, va exista o protecție a acestora și după acea dată, în ceea ce privește prețul curentului.

Cel puțin așa a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei intervenții televizate.

„Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât măsurile de sprijin, aceste subvenţii pe care statul le-a acordat, să nu se aplice otova indiferent de nivelul de venitul al familiei, ci numai în funcţie de nivelul de consum, aşa cum a fost până acum.

Deci am pornit lucrul cu Ministerul Muncii, cu ANAF-ul, cu INS-ul, cu Ministerul de Finanţe, astfel încât până în aprilie anul viitor să putem avea această măsură pregătită, pentru că în situaţia actuală, un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, beneficiază de acelaşi sprijin din partea statului precum apartamentul unei familii cu, poate, trei copii, care are salariu minim pe economie şi face economie la energie electrică, astfel încât să se încadreze în consum de 100 de kWh pe lună”, a afirmat Sebastian Burduja, citat de monitorulexpres.ro.

Burduja a mai făcut apel și la distributori și i-a sfătuit să investească banii nerambursabili în reţea.

Ministrul a mai subliniat faptul că distribuitorii de energie au primit o sumă semnificativă de bani nerambursabili, 1,1 miliarde de euro, pe care sunt obligați să o investească în rețea, pe lângă investițiile proprii.

În același timp, demnitarul a mai explicat faptul că furnizorii nu se îmbogățesc atunci când prețul din piață crește, deoarece marja lor de profit este reglementată și fixă prin lege.

Citește și: Consiliul Concurenței a găsit nereguli grave pe piața de citire a contoarelor de energie electrică

„Cred că distribuitorii ar fi trebuit să vă spună că pe parcursul ultimului an noi am atras 1,1 miliarde de euro bani nerambursabil, bani gratis pe care i-am pus la dispoziţia lor şi pe care sunt datori să-i investească în reţea. Plus ceea ce dânşii investesc din resursele proprii.

În acelaşi timp, să nu aibă cineva impresia că, atunci când preţul din piaţă creşte, se îmbogăţesc furnizorii. Ei au o marjă reglementată prin lege şi fixă”, a susținut ministrul, potrivit sursei citate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te