Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a fost ales preşedintele organizaţiei judeţene PSD Bistriţa-Năsăud. El a declarat că administraţia înseamnă proiecte duse până la capăt, comunităţi dezvoltate şi respect pentru fiecare localitate din judeţ.
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a fost ales preşedintele organizaţiei judeţene PSD Bistriţa-Năsăud. El a declarat că administraţia înseamnă proiecte duse până la capăt, comunităţi dezvoltate şi respect pentru fiecare localitate din judeţ.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță investiții de aproximativ 3,5 miliarde de euro în producția și transportul de energie și gaze naturale, negociate în această săptămână la Washington, în urma unor discuții cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă, luni, că măsurile propuse pentru a contracara creşterea preţului la carburanţi nu vor absoarbe în întregime şocul creat de criza de pe plan internaţional, dar a precizat că au fost luate după consultări cu piaţa şi specialiştii.
România a prezentat, la reuniunea miniștrilor Energiei din Uniunea Europeană, o inițiativă privind dezvoltarea unui cadru european de finanțare mai favorabil pentru energia nucleară și a susținut accelerarea investițiilor în rețele și interconectări energetice.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat luni după-amiaza Comandamentul Energetic Național, la sediul Dispecerului Energetic Național, în contextul temperaturilor scăzute. Meteorologii mențin alerta de ger.
Avansul fizic al proiectului Neptun Deep este mai bun decât graficul asumat la început, iar din prima jumătate a anului 2027 ar putea începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră, a anunțat, luni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
De ce România plătește curentul la preț dublu față de Franța, este o întrebare pe buzele a multor români. La mijlocul lunii octombrie, prețul curentului a ajuns la 188 de euro/MWh, în timp ce în vestul Europei se menține sub 100 de euro/MWh. Specialiștii vin cu o explicație.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: "Dacă nu avem infrastructură și lumină, satele rămân pe loc". Ministrul Energiei a transmis marţi că fără infrastructură, fără reţea, fără lumină, satul nu poate merge mai departe.