Indemnizațiile sociale, pensiile, alocațiile și ajutorul de șomaj toate vor fi mai mici în urma aplicării CASS conform noilor modificări bugetare.
Statul deja a introdus de la 1 august contribuția la sănătate de 10% pentru o serie de prestații sociale, indiferent de valoarea lor.
Când se dau pensiile, indemnizațiile, alocațiile, șomajul în august? Cine plătește CASS?
Doar în cazul pensiilor s-a pus un plafon de 3.000 lei, iar impozitarea se aplică pentru suma care depășește valoarea maximă.
Toate aceste măsuri vin pentru a reduce deficitul bugetar cu care se confruntă astăzi România.
Citește și: Ministerul muncii anunță creșteri de pensie de 600.000.000€ vara aceasta. Bolojan răspunde dur
O parte din pensionarii care iau pensia prin Poșta Română au primit ceva mai puțini bani odată cu aplicarea CASS. Pe lângă CASS, se adaugă și impozitul pe venit.
Cealaltă jumătate de pensionari, 2.500.000 care iau banii pe card vor primi sumele aferente pe data de 12 august.
Conform datelor de lunile trecute, pot exista mici diferențe la plăți în funcție de banca la care pensionarul ia pensia. Și sumele vor fi diferite deoarecese aplică scăderea CASS și a plafonului neimpozabil de 3.000 lei. Astfel, la o pensie de 4.200 lei:
- Se scad 3.000 lei (plafon neimpozabil)
- Se scade 120 lei (CASS)
- Rămâne 1.080 lei baza impozabilă
- Impozitul pe venit (10%) = 108 lei
În total, pensionarul pierde 228 lei din pensia brută de 4.200 lei.
Reforma pensiilor: recalculare și costuri ascunse
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii prevede recalcularea tuturor pensiilor în 2025. Aproximativ 1,8 milioane de pensionari sunt vizați. Noua formulă promite corectarea inechităților din trecut, dar aduce cu sine și rețineri suplimentare.
Citește și: Bolojan și Nicușor Dan au convenit cum vor tăia pensiile speciale. Pensiile de 25.000 lei rezistă
CASS devine astfel un instrument prin care statul își ajustează cheltuielile sociale. Pentru beneficiari, însă, înseamnă mai puțini bani în mână – într-un context deja complicat de inflație, costuri mari la utilități, alimente și servicii.
Care este calendarul plăților sociale pentru luna august
Alocația de stat pentru copii se va vira în cont bancar pe 8 august, iar prin mandat poștal, începând cu 12 august. Indemnizația de creștere a copilului va intra în cont bancar pe 8 august, iar prin mandat poștal, începând cu 12 august.
Stimulentul de inserție se acordă în cont bancar pe 8 august; prin mandat poștal, începând cu 12 august.
Ajutorul de șomaj va intra pe cardurile beneficiarilor pe data de 10 august.
Citește și: Șeful Casei de pensii anunță mărirea a sute de mii de pensii în 7 zile. Mica Recalculare se apropie
De asemenea, alocația de plasament va intra în conturile beneficiarilor pe 20 august, iar prin mandat poștal, începând cu 23 august.
Drepturile persoanelor cu dizabilități vor intra în cont bancar pe 13 august. Cei care au ales plata prin mandat poșta trebuie să știe că banii vor veni începând cu 18 august.
Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA: în cont bancar pe 20 august; prin mandat poștal, începând cu 23 august. Tot în acest interval vor primi indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC.
Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI) va intra în contul bancar pe 20 august și prin mandat poștal, începând cu 23 august.
Ajutorul de incluziune: în cont bancar pe 20 august; prin mandat poștal, începând cu 23 august.
Foto: Plățile sociale vor ajunge la timp în luna august pentru beneficiari Sursa: Freepik
Câți bani vor merge la CASS din indemnizații?
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a transmis că, începând cu luna august 2025, se va reține o contribuție de 10% la asigurările sociale de sănătate (CASS) din următoarele tipuri de indemnizații:
-
Indemnizația de creștere a copilului
-
Indemnizația de acomodare în vederea adopției
-
Venitul minim de incluziune.
Beneficiarii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune suplimentară. Reținerea și plata CASS se fac automat de către ANPIS sau direcțiile județene, care vor depune declarația 112 pentru fiecare beneficiar în parte.
Un exemplu simplu: dacă primești indemnizație de creștere copil de 1.500 lei lunar:
→ 10% CASS = 150 lei
→ Primești efectiv în cont 1.350 lei.