Sfatul medicului: Vom avea un nepoțel?

DE Antonela Burlacu | Actualizat: 11.10.2019 - 08:41

Există un moment în viața fiecărei femei când își dorește cu ardoare un copil, însă nu întotdeauna lucrurile merg așa cum ar trebui.

SHARE

În general, natura își urmează cursul și, din cele două celule primordiale ale genezei umane, ovul și spermatozoid, contopite la locul și momentul potrivit, apare puiul de om.

Probleme apar când acest lucru nu se întâmplă după un timp mai mare și un număr de încercări tenace. Atunci apare diagnosticul neplăcut de infertilitate.

Se consideră că un cuplu este infertil dacă nu apare produsul de concepție la un an de când se decide obținerea unei sarcini.

La nivel global fertilitatea este în scădere în țările mai dezvoltate prin folosirea contracepției, întârzierea căsătoriei sau a momentului deciziei cuplului pentru concepție, din motive economice, ș.a.m.d.

Infertilitatea poate fi feminină și masculină, însă uneori contribuția la infertilitatea cuplului este bilaterală.

În general, în caz de infertilitate de cuplu, se prezintă la medic doamna mai întâi. Destul de rar se decid ambii parteneri să meargă în cuplu pentru o evaluare.

Endocrinologul și ginecologul ar forma tandemul corect pentru explorarea infertilității feminine, iar pentru cea masculină urologul, andrologul și endocrinologul.

Din start trebuie să menționez că 10 la sută din cazuri sunt idiopatice – adică neexplicate. 30 % cauze feminine; 30 % masculine; 30 % ambii. În cazul unei doamne care are probleme de fertilitate, explorarea începe cu un consult clinic și o anamneză corectă.

Se va ține cont de vârsta primei menstruații, pattern menstrual, folosirea contracepției în trecut, alte sarcini. Foarte importante sunt ereditatea, fertilitatea în familie și bolile oncogenitomamare la rudele feminine. Istoricul medical este semnificativ.

Orice fel de boli cronice hepatice, renale, hematologice pot afecta starea bună de funcționare a sistemului de reproducere. Nu în ultimul rând, este necesară o apreciere corectă a stării psihologice și emoționale a doamnei în cauză, știind toată lumea că mult antipaticul și globalizatul stres afectează orice, inclusiv acest delicat aspect al vieții.

Examenul clinic amănunțit include măsurare și cântărire, examenul glandei tiroide, al sânilor, evaluarea statusului cardiovascular, digestiv etc.

Aceasta este viziunea mea ca medic endocrinolog, lăsând ginecologilor partea de consult și explorare funcțională în această sferă.

Pentru a înțelege cât de complicat și special este acest capitol, voi explica pe scurt fiziologia reproducerii feminine.

Hipotalamusul produce Gnrh-liberine care vor acționa la nivelul hipofizei, glanda de control suprem a tuturor glandelor, care la rândul ei produce gondaotropii LH, FSH.

Aceștia, secretați în anumite pulsații și amplitudini, acționează la nivelul ovarelor unde vor stimula ovulația și producția de hormoni feminini (estrogeni) și progesteron. Acești hormoni vor acționa asupra uterului, leagănul vieții, pregătindu-l pentru noul venit.

O dereglare hormonală la orice nivel strică echilibrul și nu se obține sarcina. Revenind la pașii practici ai investigațiilor, după examenul clinic se prescriu explorări paraclinice și investigații.

Consultul ginecologic, examenul Papanicolau, al secreției vaginale și o ecografie uteroovariană transvaginală ajută și completează consultul endocrinologic. De multe ori, cauza infertilității este pur ginecologică (spre exemplu fibroame uterine, malformații uterine, polipi, sinechii uterine, 
aderențe sau endometrioză).

Din punct de vedere endocrinologic se urmăresc secrețiile de hormoni în funcție de etapele ciclului menstrual, în zilele 3-5 se recoltează estradiol, LH, FSH, prolactină, în ziua a 14-a, estradiol și LH, iar în ziua 21, progesteron și estradiol.

Indepedent de datele menstruației, TSH ft4, testosteron total și liber, 17 oh progesteron. Evident se adaugă un screening metabolic și funcțional complet.

Câteva cuvinte despre mitul AMH. Multe doamne informate de la dr. Google vin panicate cu această investigație gata făcută. Pentru a le ajuta, AMH este un hormon produs în foliculii mici – adică stadii inițiale ale foliculogenezei.

El indică într-adevăr rezerva ovariană, scade cu vârsta și are valori crescute în sindroame polichistice. O valoare de peste 0, 5 ng/ml indică o rezervă ovariană bună, iar sub 0,15 sugerează un răspuns slab la o fertilizare in vitro.

Dar am văzut cazuri de sarcini spontane obținute la valori mici ale AMH, ceea ce concordă cu faptul că AMH dă informații asupra cantității și nu asupra calității foliculilor.

Dacă în urma acestor investigații se descoperă o cauză, cum ar fi hipotiroidism sau hiperprolactinemie, disfuncție ovulatorie sau sindroame de ovare polichistice, se poate acționa terapeutic.

În cazurile de tulburări de ovulație se folosesc inductori de ovulație, de exemplu Clomifen aplicat în doze crescânde, câteva cicluri. Dacă Prolactina este crescută se indică agoniști dopaminergici - Dostinex, iar dacă tiroida este cu probleme, se aplică tratamentul adecvat.

Dacă după corectarea acestor probleme, inclusiv a celor de natură ginecologică, nu se obține sarcina, cuplului i se propune să se gândească la alte metode de inseminare: FIV-fertilizare în vitro, donare de ovocite, mamă
purtătoare etc.

Tehnicile moderne ajută cuplurile infertile să obțină copilul mult-visat, dar trebuie o bună pregătire psihologică și medicală.

Pacienta trebuie să fie informată despre potențialele reacții adverse ale injectării cocteilurilor de HCG și HMG, adică plus ponderal, retenție de apă, cefalee etc. Nu în ultimul rând, trebuie să știți că procedurile devin mai costisitoare cu cât sunt mai rafinate. 

În final, câteva cuvinte și despre infertilitatea masculină. Investigațiile sunt similare: screening uzual, tablou hormonal, LH, FSH, prolactină, testosteron total, liber, estradiol, PSA, free PSA, TSH, ftr4. 

Se adaugă ecografia testiculară și examen Doppler la nivelul penisului, pentru identificarea unei posibile cauze a unei disfuncții erectile.

Cel mai important test este spermograma care trebuie să îndeplinească anumite criterii privind numărul de spermatozoizi pe ml, aspectul și mobilitatea. Pentru a fi însă concludent rezultatul, trebuie să fie făcute minim trei spermograme.

La domni, una dintre cele mai frecvente cauze este varicocelul neglijat, adică o dilatație a vaselor plexului pampinifom ce drenează sângele din testicul. Rezolvarea în acest caz este simplă, chirurgicală.

Așadar, obținerea unei sarcini poate fi pe cât de simplă și naturală, pe atât de complicată și laborioasă. Nu putem ști de la început cum stăm cu aceste rezerve biologice prețioase și limitate în timp.

Dar, dacă după un an de încercări sau după 6 luni, în cazul cuplurilor trecute de 35 de ani , nu se obține un copil, mergeți la un doctor. Sau la mai mulți. Există mereu o rezolvare și o speranță.

Dr. Antonela Burlacu este medic primar endocrinolog competență ecografie endocrină

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te