Vaccinurile contra COVID: culisele contractelor dintre UE și grupurile farmaceutice

DE Miruna Moldoveanu | 04.02.2021 - 13:11
Laborator în care este dezvoltat un vaccin anti-COVID/FOTO: Getty
Laborator în care este dezvoltat un vaccin anti-COVID/FOTO: Getty

Negocierile dintre Comisia Europeană și laboratoarele producătoare de vaccinuri anti-COVID rămân opace, dar progresele lor sugerează că maturitatea științifică a vaccinurilor nu a fost decisivă în prioritățile acordate pre-cumpărărilor.

SHARE

Începe să se ridice vălul de pe culisele contractelor europene pentru vaccinurile contra Covid-19. Sunt luni de când asociaţii, parlamentari, jurnalişti sau mediatorul european însărcinat cu supravegherea bunei guvernanţe a instituţiilor europene cer informaţii despre negocierile dintre Comisia Europeană şi fabricanţii de vaccinuri. Şi se lovesc de un zid: „E ca şi cum legislaţia Uniunii Europene (UE) privind accesul la documente nu s-ar aplica negocierilor privind vaccinurile Covid!”, critică Olivier Hoedeman, coordonator al Corporate Europe Observatory (CEO).

Această asociaţie specializată în supravegherea lobby-urilor europene a sfârşit prin a depune plângere la mediatorul european, care a deschis o anchetă pe 22 ianuarie pentru „încălcarea obligaţiei de a trata corect cererile de acces public la documente”.

Această presiune începe oare să dea rezultate? Pe 19 ianuarie, un prim contract a fost făcut public: cel semnat cu laboratorul german Curevac. Şi zece zile mai târziu, un al doilea contract, cel cu AstraZeneca.

În absenţa transparenţei, e greu de ştiut ce s-a convenit în final. Sandra Galina, care o înlocuieşte acum pe Anne Bucher în fruntea direcţiei generale de sănătate a Comisiei, a repetat-o: „Am susţinut întotdeauna o cale europeană de răspunderi, o cale europeană de despăgubire”. Totuşi, în cele două contracte făcute publice se poate citi că statele membre participante se angajează „să despăgubească şi să scutească de orice răspundere” laboratorul în caz de recurs al unui terţ (o clauză numită „hold harmless clause”, art. 14.1 pentru AstraZeneca şi 1.23.3 pentru Curevac), scrie le Monde.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te