Slujbă cu COVID inclus, fără respectarea nici unei reguli. Ce va fi de Paști?

DE Alexandru Pop | 21.04.2021 - 08:32
Slujbă cu COVID inclus, fără respectarea nici unei reguli. Ce va fi de Paști?/FOTO: ziaruldeiasi.ro

Peste 120 de oameni în biserică fără nicio regulă de protecţie respectată, la o slujbă cu COVID inclus, oficiată de un protopop! Oficialii Mitropoliei s-au arătat dezamăgiţi vizavi de o astfel de slujbă în care orice regulă pandemică a fost călcată efectiv în picioare.

SHARE

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de Paşti, o slujbă ţinută în sânul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea de a putea impune respectarea măsurilor de siguranţă. Pe 18 aprilie, în a cincea duminică din postul mare, protopopul de Botoşani, Petru Fercal, alături de un sobor de preoţi, a ţinut o slujbă la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ unde nu s-a respectat nicio măsură de protecţie în contextul pandemiei COVID-19. Conform inclusiv scrierilor de pe platforma Mitropoliei - doxologia.ro, în interiorul bisericii au fost 85 de enoriaşi şi 25 de membri ai corului.

Citește și: Cristi Borcea recunoaște: „Am patru copii concepuți în detenție. Nu am fost la camera nupțială”

„Avem nevoie să ne sprijinim unii pe alţii ca să trecem peste încercările vremurilor. Dacă adunăm vârstele, cunoştinţele, culturile sănătoase, care sunt în măsură să orienteze spiritul uman spre veşnicie, atunci putem spune că n-au murit în zadar moşii şi strămoşii noştri“, a spus, conform doxologia.ro, protopopul Petru Fercal în faţa celor adunaţi.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te