sâmbătă 18 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Sistemul CNAS pentru cardurile de sănătate a picat. Din nou!

Data publicării: 11.03.2020 • 14:37 Data actualizării: 11.03.2020 • 15:05

În plină extindere a epidemiei de coronavirus, PIAS, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, nu funcționează. Până la remedierea problemelor servicii medicale şi farmaceutice vor fi acordate în sistem offline.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că ”lucrările de soluţionare a problemelor apărute în funcţionarea PIAS. Pentru soluţionarea disfuncţionalităţilor Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) se lucrează permanent, inclusiv în cursul nopţii. Până la remedierea totală a platformei informatice, furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor acorda servicii medicale şi farmaceutice în sistem offline, conform prevederilor legale. În situaţia actuală, pentru utilizarea sistemului offline, furnizorii trebuie să deconecteze conexiunea la Internet a calculatorului utilizat'', se arată într-un comunicat al CNAS preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe perioada de nefuncţionalitate a PIAS, pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate sunt aplicabile prevederile art. 207 - 210 din HG nr. 140/2018 şi ale art. 39 - 42 din HG nr. 155/2017.

În acest sens, pentru întreaga perioadă în care funcţionarea PIAS este întreruptă, preşedintele CNAS va emite un ordin care va cuprinde procedura de transmitere în platforma informatică a serviciilor acordate offline şi procedura de validare a acestora, precizează sursa citată.

"Prin această măsură vom asigura decontarea tuturor serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale înregistrate offline care au fost acordate cu respectarea reglementărilor în vigoare. Pacienţii vor beneficia de serviciile necesare, care vor fi acordate de furnizori în baza prevederilor legale prevăzute pentru astfel de situaţii", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

În ultimii 30 de ani, șefii CNAS au fost numiți preponderent pe criterii politice ori clientelare, iar sistemul informatic al CNAS a înghițit 200 de milioane de euro și a avut probleme încă de la lansare, acum circa 10 ani. Printre principalele firme care au lucrat la dezvoltarea sistemului s-a numărat și una controlată de fugarul Sebastian Ghiță, fost deputat PSD.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră