Prefecții din Argeș și Hunedoara, detectivi de ocazie: ce e cu medicii din Orăștie și Mioveni?

DE Petru Zoltan | 30.03.2020 - 21:48
Lorena Ehim, fosta șefă ATI de la Orăștie/FOTO: facebook.com
Lorena Ehim, fosta șefă ATI de la Orăștie/FOTO: facebook.com

Regina Maria a României își punea viața în pericol vizitând barăcile în care erau tratați bolnavii doborâți de tifos. De atunci, au trecut mai bine de 100 de ani. În zilele noastre, medicii de la spitalele Mioveni și Orăștie au fugit din fața pandemiei.

SHARE

Regina Maria a României a fost una dintre figurile centrale din timpul Primului Război Mondial. Ea vizita în fiecare zi barăcile în care era tratați răniții, dar și pe cele în care zăceau bolnavii de tifos. Și aceasta în ciuda faptului că Familia Regală plătise tribut tifosului, prin moartea Principelui Mircea, cel mai mic dintre copiii Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria.

Contele de Saint-Aulaire, ministrul Franței la București, scria că „în fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore, ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regină nu ne referim la curaj. Curajul presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei îndrăzneală aduce a invulnerabilitate”.

Prefectul de Argeș: "Nu e clar dacă medicii (de la Mioveni - n.r.) și-au dat sau nu demisia"

În zilele noastre, la aproximativ 130 km de București, statul român a băgat în jur de 50 de milioane de euro pentru construcția unuia dintre cele mai moderne spitale din România, cel orășenesc din Mioveni. Aici, medicii s-au răsculat după ce au aflat că în noul spital ar urma să ajungă pacienții depistați pozitiv cu Covid – 19.

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a precizat pentru Newsweek România că autoritățile locale și conducerea spitalului au spus că nu ar fi bun spitalul pentru a trata pacienții de coronavirus.

„Anumite cadre, când au auzit că va fi spital pentru Covid-19, au vrut să își dea demisia pentru că nu au materiale de protecție, că nu își doresc să facă lucrul acesta. Managerul a spus că are nu știu ce sistem de ventilație care ar putea contribui la răspândirea virusului. Nu e clar dacă medicii și-au dat sau nu demisia. Am discutat cu ei pentru că aveau temeri că nu aveau materiale de protecție. S-au gâdit că, cu ce au la dispoziție acum, nu fac față. Am înțeles că un singur medic și-a dat demisia de la ATI pentru că are afecțiune incompatibilă cu coronavirusul. E un medic important. Nu știu dacă în afară de acest medic mai este vreun alt medic pe ATI”, a declarat prefectul Soare.

Prefectul de Hunedoara: "M-am deplasat la Orăștie, nu exista demisia (șefei ATI - n.r.)"

Spitalul Județean de Urgență Deva a fost băgat în carantină timp de 14 zile după ce patru medici au fost confirmați pozitiv cu coronavirus. Medicii infectați cu coronavirus au fost internați în Secția de Boli Infecțioase a spitalului pentru a fi tratați. În acest context, Spitalul Orășenesc Orăștie a fost desemnat pentru a prelua cazurile cu noii pacienți depistați pozitiv cu coronavirus. Nici nu a fost adoptată bine decizia, că în spitalul din Orăștie a izbucnit o răzmeriță.

Prefectul de Hunedoara, Vasile Potecă, a declarat pentru Newsweek România că în cursul zilei de luni, la ora 14.00, a fost informat că infirmierele, asistentele și doctorița care coordona Secția ATI au plecat acasă. Întreaga secție a rămas doar în grija unei asistente.

Într-un final, după multe greutăți, am luat legătura cu managerul (Grațiela Achim - n.r.), care mi-a explicat că cinci infirmiere, cinci asistente și doctorița de pe ATI au declarat că doresc să demisioneze și să plece acasă pentru că le era teamă de infecția cu Covid-19. M-am deplasat la Orăștie, unde am aflat că acolo este cea mai modernă secție de ATI din județ, că în Orăștie nu există nici un suspect de coronavirus, am aflat că există materiale. Pur și simpu doamna doctor le-a spus celor de acolo că ea se teme să nu moară și că ar fi mai bine să plece toți acasă. Doctorița a plecat acasă, nu am avut cu cine vorbi. Managerul mi-a spus că și-a dat demisia, nu exista demisia. Am aflat de la DSP că doctorița a sunat la ei și le-a spus că se autoizolează pentru că a avut contact cu o personă cu coronavirus ”, a declarat prefectul Vasile Potecă.

Asistentele și infirmierele au revenit la muncă, dar cu condiția să beneficieze de echipamente medicale. Prefectul a mai dispus ca până marți să fie desemnat un nou medic ATI l Spitalul Orășenesc Orăștie.

Citește și: EXCLUSIV Șefa ATI de la Orăștie: "Nu am de ce să mă explic lumii"

Șefa ATI: "Se încearcă cumva nişte muşamalizări. Aşa am senzaţia"

Secția ATI a spitalului din Orăștie a fost condusă de medicul Lorena Ehim. Conform presei locale, medicul Lorena Ehim a spus că la spitalul Orăștie sunt „două combinezoane pentru 12 angajaţi, iar managerul spitalului nu mai răspunde la telefon. Asta e situaţia, din păcate. Nu sunt optimistă deloc pentru că ştiu cum stau lucrurile şi ştiu că suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”. Medicul Ehim mai atrage atenția asupra faptului că nu s-ar face testări decât în anumite situaţii. „Nu avem o situaţie clară. Eu sunt în izolare pentru că am intrat în contact cu o persoană posibil-contaminată care are recoltat test, dar nu ştiu rezultatul. Aştept să văd – mor, nu mor, cum mă mai simt. Din păcate, se încearcă cumva nişte muşamalizări – cred, ascunderi de cazuri. Aşa am senzaţia. Nu e ceea ce ar trebui să fie şi noi suntem aruncaţi în cuşca cu lei – ca nişte bucăţi de carne. Noi am considerat la Orăştie că nu putem să ne ducem către moarte cu mâinile goale”, a mai spus dr. Lorena Ehim, conform Ziarul Hunedoreanul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te