Poate Rogobete să o demită pe șefa de la Socola? Ce trebuie să dovedească inspectorii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a amenințat că o va demite pe Cristina Dobre de la conducerea Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, dacă suspiciunile sale se confirmă. Însă o asemenea decizie trebuie să respecte condițiile prevăzute de lege.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a trimis Inspecția Sanitară de Stat la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, după ce a primit informații potrivit cărora situația din spital ar fi diferită de cea prezentată în timpul vizitei sale oficiale.
Rogobete suspectează că managerul Cristina Dobre i-ar fi arătat doar saloanele în care condițiile erau corespunzătoare, evitând spațiile cu probleme.
Ministrul a avertizat că, dacă inspectorii confirmă aceste suspiciuni, va dispune desfacerea contractului de management chiar în ziua respectivă.
Însă poate ministrul să demită un manager de spital care și-a câștigat funcția prin concurs?
Potrivit unei analize realizate de Ziarul de Iași, Legea nr. 95/2006 stabilește condiții precise în care contractul de management poate înceta înainte de termen.
Printre acestea se numără neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor manageriale, încălcarea unor norme care pot pune în pericol sănătatea pacienților sau a angajaților și nerespectarea măsurilor de remediere dispuse în urma controalelor.
Simpla suspiciune că ministrului i-au fost prezentate doar saloanele curate nu este suficientă pentru demitere. Inspectorii trebuie să constate abateri concrete, iar responsabilitatea managerului trebuie demonstrată.
Cristina Dobre conduce Institutul de Psihiatrie „Socola” din decembrie 2021 și a obținut un nou mandat în urma concursului organizat în noiembrie 2025, cu nota 9,83.
Citește continuarea pe Ziarul de Iași