„Pe lângă aspectele de bun simț care țin de respectul pentru cel decedat și pentru cei vii care circulă pe scările interioare ale spitalului și sunt expuși la supliciul de a vedea un mort înfășurat în cearceaf lângă scări, conducerea spitalului a încălcat o procedură operațională instituită în mandatul vechiului manager al Spitalului Universitar de Urgență București, Cârstoiu.
Conform acestei proceduri, pe fiecare etaj din acest spital, trebuia amenajată o cameră specială unde după ce se constată decesul unei persoane, cadavrul este păstrat 2 ore pe secția unde a decedat bolnavul și apoi este dus la morgă.
În mandatul doamnei Nica această procedură nu se mai respectă și morții sunt expuși așa cum puteți vedea în foto 1.
Autoritatea Națională pentru Managementului calității în Sănătate(ANMCS) "căpușa" lui Vasile Cepoi ar fi trebuit să verifice în timpul procedurilor de acreditare dar și după dacă aceste proceduri de manipulare a pacienților decedați sunt respectate.
După cum vedeți, nu se respectă.
Trist este și faptul că pe secții pacienții morți nu sunt protejați de saci negri așa cum este normal și se procedează la UP ci sunt înfășurați într-un simplu cearceaf ordinar.
Este inutil să vă spun că imaginea câinilor vagabonzi și sacii de gunoi de la intrarea în Spitalul Universitar de Urgență București sunt parte din peisajul cu care ne-am obișnuit în spitalele din București.
Sunt convins că doamna Nica va spune că aceste imagini sunt trucate și domnul Cepoi ne va explica că așa sunt tratați morții și în Germania...
Cepoi de la ANMCS și Nica ar trebui demiși, însă, din păcate, după ultimele decizii ale domnului Orban și ale domnului Costache în ceea ce privește sistemul sanitar, nu îmi dau seama dacă are cine...”, a spus Emanuel Ungureanu.