Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.368.329 Votanți în România
46,47 %
684.111 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Mitul celor 4 cafele care protejează de cancer pancreatic. Medic: ”Nu sunt atât de convins de efect”

DE Vlad Alexandru | 13.08.2023 - 18:00
Prof. dr. Irinel Popescu Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Prof. dr. Irinel Popescu Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Medicul Irinel Popescu a declarat recent că nu este convins de mitul conform căruia 4 cafele pe zi protejează de cancer pancreatic. Specialistul a explicat că steatoza hepatică este o consecință a excesului ponderal și a obezității.

SHARE

Prof. dr. Irinel Popescu a explicat într-un podcast că  zahărul, cafeaua și fumatul sunt inamici ai ficatului, în special dacă sunt consumate în exces.

Medicul a explicat că steatoza hepatică, o boală „foarte modernă” este o consecință a excesului ponderal și a obezității.

Mitul celor 4 cafele care protejează de cancer pancreatic. ”Nu sunt atât de convins de efect”

„Aici, glucidele sunt cele care duc mai mult chiar decât lipidele, la obezitate, la exces ponderal și la depunerea de grăsimi ficat. Așa încât, consumate în exces, da, sunt nocive.

În ce privește cafeaua, e o poveste puțin amuzantă în care, sincer, după o lungă lungă experiență cu bolile ficatul, eu nu cred. Da, se spune științific în articole publicate în reviste serioase că protejează ficatul de cancer și că patru cafele pe zi dau aproape garanția care persoana n-o să facă niciodată cancer hepatic, mi-e greu să cred lucrul ăsta.

Și, mai ales, sunt puțin contrariat văzând că până la urmă nu s-a făcut un studiu pe pacienți expuși riscului de cancer hepatic. Și ăștia sunt în primul bolnavii, cu ciroză hepatică și cu infecție virală.

Aici riscul de cancer e mare, se și recomandă la șase luni monitorizare, ecografie și markeri specifici pentru a depista precoce cancerul hepatic. Ei bine, dacă s-ar face două loturi de bolnavi cu ciroză hepatică, să zicem, dintre care unul consumă cafea și celălalt nu poate că aș fi convins. Dar până atunci nu sunt atât de convins de efectul protector al cafelei asupra ficatului și mai ales protector în ce privește cancerul hepatic”, a declarat  Irinel Popescu potrivit gândul.info.

Cât rău face fumatul ficatului

Medicul a vorbit și despre consecințele fumatului.

.„Aș putea spune că am văzut-o și concret, cu cu efecte concrete. Evident, toată lumea știe efecte nocive asupra plămânului și acolo lucrurile sunt demonstrate mai aproape. Ar fi uneori corelația cu bolile pancreasului și poate chiar cu cancerul de pancreas la fumători.

În ce privește ficatul, probabil că efecte toxice sau efecte nocive sunt, pentru că fumatul asupra organismului, în general are efecte nocive și organele interacționează unele cu celelalte. Și atunci printr-o astfel de interacțiune, în final să ajungă și cu efecte toxice asupra ficatului.

Dar în mod specific și direct e greu de spus că un ficat afectat se regenerează. Dăm o veste bună celor care ne ascultă. Se spune că ficatul, în momentul în care îi acordăm atenție și începem să îi acordăm o alimentație favorabilă, răspunde, ne răspunde și se regenerează.

Alte teorii spun că odată afectat, el nu se mai regenerează. Păi nu, nu. Deci aici trebuie să ținem cont de câteva lucruri. O dată capacitatea de regenerare demonstrată, noi rezecăm o jumate de ficat și peste 1 an de zile ficatul-i la loc. Deci această capacitate există”, a explicat că medicul.

Când ficatul nu se mai regenerează

Pe de altă parte, a vorbit și despre punctul ireversibil de la care ficatul nu se mai regenerază

„În același timp vă dădeam exemplu medicamentelor se întrerupe un medicament cu acțiune toxică și ficatul își revine. Dacă întrerupe consumul de alcool, ficatul își revine. Punctul ireversibil apare atunci când se instalează așa-numita fibroză hepatică. Și fibroza are mai multe grade care pot duce în final la ciroză hepatică.

Interesant că au existat studii care au spus că și aceasta poate fi reversibilă. Și fibroza hepatică care o precede poate fi reversibilă. Aici studiile păreau destul de convingătoare. Din ce am văzut, în practică aceste acest proces se întâmplă rar. Totuși, dacă se întâmplă și medicamente specifice care să reverseze procesul de fibroză și ciroză hepatică nu sunt încă.

Despre suplimentele alimentare Irinel Popescu spune că în mare măsură efectul e placebo, dar că medicii prescriu cu succes, de pildă, silimarină, un extract de plante pentru ficat.

„Aici sunt observații, de mii de ani. Unele suplimente provin din plante a căror efect benefic asupra ficatului a fost observat în timp și încă o dată, poate nu mii de ani, de sute de ani.

Există asemenea asemenea efecte benefice ale plantelor și unele din aceste medicamente sunt chiar utile. Ele ies din cadrul cea ceea ce numim noi medicină bazată pe dovezi.

Medicina contemporană e bazată pe studii clinice, pe efecte demonstrate. Iată că uneori și efectul benefic se vede. Deci colegii mei gastro-enteorologi prescriu în fiecare zi, să zic silimarină, care un extract de plante. Nu există studii care să dovedească în mod clar efectul benefic. Și cu toate astea, de-a lungul timpului s-a observat că ele sunt utile”,  a mai precizat medicul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te