Varianta 1. „Cu cine să semene, doamna doctor? Că amândoi suntem mici. S-o fi aruncat și în neam, că am un văr de un metru și jumătate. Las’ să fie sănătos, nu îi dăm hormoni. Am citit eu că dau cancer și le cresc sânii la băieți“.
Varianta 2. „Nu se poate să rămână doar de 1,72. Toți colegii lui sunt înalți. A rămas cel mai mic. E foarte bun la fotbal, fundaș stânga, ne-a trimis antrenorul. Să-i dați orice tratament de creștere.
Ei, și ce dacă eu, tatăl, am 1,65 și mama puțin peste 1,50 ? Are colegi cu părinți mici, iar ei au trecut de 1,85. Nu există să nu fie vreun tratament. Poate nu știți dumneavoastră“.
Sunt doar două exemple. Care, în practica de endocrinolog pediatru, se repetă în varii forme și nuanțe, cu diverse tonuri de voce și mai multă sau mai puțină informație medicală din partea părinților.
Este întru totul de înțeles. Toți vor/vrem, și eu, fiind mamă, să avem copii mai înalți, sau măcar la fel de înalți ca noi, mai frumoși, mai sănătoși.
Contează imaginea, e adevărat, iar înălțimea este o piesă cu pondere mare. E mai importantă la băieți decât la fete care-și spun că o mai pot păcăli cu un toc de 15.
Dincolo de imagine, înălțimea unui copil împreună cu greutatea și perimetrul cranian reprezintă indicatori antropometrici de bază ai stării de sănătate, reflectând complexa interdepedență între starea de nutriție, sistemul hormonal ce guvernează creșterea și cufărul cu gene ale părinților/bunicilor și ai altor genitori.
În privința creșterii și dezvoltării fătului, sunt implicate multiple gene ce reglează dezvoltarea hipofizei - glanda șefă - ce reglează restul glandelor și a secreției GH (hormonul de creștere), TSH (hormon de stimulare tiroidiană), LH (hormonul luteinizant) etc.
Urmează apoi, într-o ordine aleatorie, gene implicate în dezvoltarea sistemului osos, muscular, gene cu impact pe metabolisme glucidice, lipidice și proteice.
Alimentația, somnul, sportul și starea de sănătate influențează
creșterea copiilor
Creierul sistemului neuroendocrin, care ne dă eticheta hormonală personală, adică hipotalamusul, este și el controlat genetic în dezvoltare și în secreția de liberine (hormoni care sunt implicați în eliberarea altor hormoni).
Dar cum le putem explica practic, la cabinet, unor părinți ce caută soluții pentru copilul lor?
Simplist, calculăm TH - target height sau MPH - median parental height - adică talia familială. La fete scădem 13 cm din talia tatălui și facem media aritmetică împreună cu talia mamei, iar la băieți adăugăm 13 cm la talia mamei și facem media aritmetică cu a tatălui.
Apoi folosim grafice de creștere, curbe de creștere, WHO sau CDC - emise de OMS - pe care plasăm talia medie parentală și talia actuală a copilului. Curbele de creștere ar trebuie să fie naționale, fiecare țară având o înălțime medie caracteristică. Pentru România sunt în curs de emitere curbe naționale, insă până atunci le folosim pe cele emise de OMS.
În mod normal, curba de creștere a unui copil trebuie monitorizată din primele zile de viață, fiind oglinda dezvoltării lui, harta auxologică. Neonatolog, pediatru, medic de familie, medic școlar și apoi endocrinolog, toți sunt responsabili de creșterea unui copil.
Fiecare etapă din viață are ritmul propriu de creștere. În primele 3 luni copii cresc 3 cm pe lună, apoi 2 cm, în medie 25 cm în primul an. Apoi, în al doilea an, 20 cm și, în al treilea, maximum 15 cm. Viteza de creștere poate scădea până la 4-5 cm pe an în perioada prepuberă.
Copiii cresc în salturi, uneori iau în greutate și stagnează ca talie, alteori viceversa. Unii sunt ca florile, cresc în sezonul cald , alții au un ritm constant.
În primii 2-3 ani își pun amprenta pe creșterea pruncului starea de nutriție și sănătate a mamei, evoluția sarcinii, placenta, hormonii din sarcină.
După 3 ani, sistemul hormonal propriu devine dominant și hățurile proteice și steroidice ale creșterii trec în grija glandelor proprii.
Revenind la determinismul taliei finale, pe lângă gene, intervin factorii de mediu.
Aici trebuie să ne gândim global la mediu, incluzând stilul de viață, adică alimentație, somn, sport, educație, adică mediul extern. Starea de sănătate a copilului reprezintă mediul intern.
Alimentația este foarte importantă, în special aportul de proteine animale. Carnea, ouăle și lactatele conțin toți aminoacizii esențiali creșterii.
Nu vreau să stârnesc o furtună falsă anti sau provegetarianism. Nu sunt nutrițonist, doar endocrinolog. Susțin importanța aminoacizilor esențiali în buna funcționare a mașinăriei GH (hormonul de creștere) - IGF1 (hormon care exercită influențe asupra creșterii), adică mecanismul hipofiză - ficat.
Simplist, un zidar bun, adică hipofiza, are unelte bune, adică GH, dar, dacă nu are materie primă, adică proteine, nu poate construi o casă, adică IGF1.
Evident și o dietă vegetariană corect condusă și bine suplimentată poate avea succes scontat, dar atenție la combinații și suplimente.
Copiii cresc când dorm. Secreția de GH - masterul creșterii - este semnificativă între orele 21.00 și miezul nopții ca amplitudine și ca frecvență. Deci este indicat somnul devreme, pe cât se poate.
Despre efectele benefice ale sportului se discută deja tot mai mult, mai amănunțit și mai aplicat. Este limpede că o bună oxigenare a sângelui, o circulație eficientă a lui antrenează o bună funcționare a întregului organism, inclusiv din punct de vedere al creșterii.
Desigur că foarte importantă este și starea de sănătate.
Infecțiile respiratorii sau digestive chiar banale, dar tratate fie în exces, cu antibiotice atunci când nu e cazul, sau, dimpotrivă, neglijate, duc la afectarea creșterii.
Bolile severe hepatice, bolile renale sau afecțiunile tubulare ereditare sunt dintre cele care impietează creșterea, creând o rezistență la GH, care poate fi corect secretat.
Se adaugă bolile hematologice, bolile gastrointestinale, cea mai frecventă etiologie a unui faliment al creșterii fiind intoleranța la gluten.
Apoi, afecțiunile alergologice importante ce acționează negativ și prin medicația folosită, în special glucocorticoizii, adică Prednison sau Medrol, alergii în special la lapte și la ou.
Lista de patologii ce afectează creșterea este lungă, iar mecanismele de impietare a bunei funcționări neurohormonale sunt explicate atât prin boala per se, dar și prin terapiile agresive.
Am lăsat la urmă cauzele endocrinologice. Cele mai frecvente sunt deficitul de GH congenital sau dobândit, deficitul de hormoni tiroidieni și deficitul sau excesul de hormoni corticosuprarenalieni.
Excesul de hormoni sexuali care induce o pubertate precoce izosexuală adevărată sau pseudopubertate precoce, stimulează ințial creșterea pentru ca apoi să o stopeze.
Concluzii
Copiii au propriul canal de creștere talie/greutate pe care și-l găsesc în jurul vârstei de 2 ani. Dacă își urmează acest canal cu fidelitate înseamnă că este o bună funcționare endocrină - metabolică - a stării globale de sănătate.
Copii cresc în salturi și au un vârf de creștere la mijllocul copilăriei - 7- 8 ani și saltul de creștere pubertar când cresc 20 cm fetele și 30 cm băieții pe parcusrsul celor 3 ani - medie de durată a pubertății.
Orice viteză de creștere de sub 4 cm pe an sau deviere constantă de la canalul propriu de creștere este un semnal de alarmă.
Pașii de urmat
Nu așteptați vârsta de 10 sau 14 ani sau altă vârstă. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, vă puteți prezenta la un pediatru sau endocrinolog, eventual cu o curbă anterioară a creșterii.
Medicina se bazează pe dovezi, deci copilul va trebui să fie investigat fie în ambulator, fie în spital prin analize de sânge, testări speciale și imagistică (radiogafie/CT /RMN).
Diagnosticul corect pus duce la un tratament pe măsură. Cel mai cunoscut este tratamentul cu GH care nu are reacțiile adverse popularizate nejustificat. Pentru un copil cu deficit, tratamentul este ca apa și lumina pentru o plăntuță privată de ele până atunci.
