,,Numărul de accidente vasculare cerebrale este mare. Am datele pentru primele 9 luni ale anului 2022: în cele 46 de centre care există în acest moment în țară și care pot face tromboliză au fost 27000 de accidente.
Aceste 46 de spitale nu acoperă, evident, tot teritoriul țării. Mai sunt încă câteva județe în care tromboliza nu este disponibilă. Din acești 27000 de pacienți au beneficiat de tromboliză aproape 2400, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă. Practic, din 2019 în fiecare an am crescut cu câteva sute numărul de trombolize, iar numărul de trombectomii și el a crescut de la câteva zeci cât erau în 2017- 2018 la 264 de trombectomi anul acesta până la 30 septembrie. Ne dorim mai multe unități de accidente vasculare cerebrale”, a declarat prof. univ. dr. Cristina Tiu la dezbaterea ,,Stroke 360”, un eveniment online din seria conferințelor 360 APT, Acces, politici, terapii.
În opinia președintei Societății Române de Neurologie este extrem de importantă inițiativa de a face o strategie națională dedicată bolilor cardio și cerebrovasculare.
,,Trebuie să înțelegem însă că accidentul vascular cerebral în acut, e vârful icebergului. În spate este prevenția primară care trebuie făcută corect, accesul la diverse investigații care să prevină accidentul vascular cerebral, educația medicală, iar apoi pentru cei care, din păcate, suferă un ACV posibilitatea de a avea o rețea de neuro-reabilitare, de reabilitare medicală foarte eficientă”, a subliniat prof.dr. Cristina Tiu.
Citește mai mult pe 360medical.ro