Un nou dispozitiv portabil, inspirat de mişcarea coordonată prin care o stea de mare se re-echilibrează, promite să aducă o schimbare majoră în monitorizarea sănătăţii inimii.
Creat de cercetători de la Universitatea Missouri, acest senzor inovator utilizează AI pentru a detecta problemele cardiace cu o precizie de peste 90%, chiar şi atunci când utilizatorul este în mişcare.
Dispozitivul se prinde uşor pe piele, este confortabil pentru purtare pe termen lung şi permite o monitorizare în timp real, direct de pe telefonul mobil.
Bolile de inimă pot fi diagnosticate folosind inteligența artificială. Ce face dispozitivul stea?
Când ne mişcăm, dispozitivele purtabile existente întâmpină dificultăţi în a monitoriza corect activitatea cardiacă. dar cercetătorii de la Universitatea Missouri au descoperit că forma stelei de mare cu cinci braţe poate rezolva această problemă.
Citește și Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin. Ce se va întâmpla cu aceste medicamente
Inspirându-se din modul în care o stea de mare îţi recapătă poziţia — contractând un braţ şi coordonând mişcarea celorlalte pentru a se întoarce — echipa din cadrul Facultatea de Inginerie de la Mizzou, a creat un dispozitiv purtabil în formă de stea de mare care monitorizează în timp real sănătatea inimii.
Fiindcă acest dispozitiv are mai multe puncte de contact cu pielea în zona toracică, rămâne mai stabil decât instrumentele purtabilele tradiţionale construite ca o singură structură — cum sunt ceasurile inteligente. Această stabilitate permite colectarea unor date cardiace mai clare şi mai precise, chiar şi în timpul mişcării.
Se folosește de pe telefon
Dispozitivul se conectează uşor la o aplicaţie mobilă care oferă utilizatorului informaţii despre sănătatea inimii şi poate detecta potenţiale probleme.
Citește și Ești la pensie? Cum să ții post corect ca să nu ajungi în spital. Greșelile frecvente ale românilor
„La fel ca o stea de mare, dispozitivul nostru are cinci braţe, fiecare echipat cu senzori care captează simultan atât activitatea electrică, cât şi pe cea mecanică a inimii”, a explicat Sicheng Chen, cercetător postdoctoral şi autor principal, într-un comunicat publicat miercuri.
Potrivit acestuia majoritatea dispozitivelor actuale înregistrează doar un tip de semnal sau necesită dispozitive separate pentru a capta mai multe tipuri de semnale în acelaşi timp, în timp ce noua abordare oferă o imagine mai completă a sănătăţii inimii.