AstraZeneca a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest sens din partea autorităţilor de reglementare, iar Johnson & Johnson se pregăteşte să facă acelaşi lucru, luni sau marţi.
Aceste veşti pe care cele două companii le-au anunţat vineri reprezintă progrese înregistrate în lupta împotriva noului tip de coronavirus, care a infectat peste 41 de milioane de persoane la nivel global, dintre care 8 milioane de americani.
AstraZeneca, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de vaccinuri, şi-a suspendat la 6 septembrie studiul clinic în Statele Unite după ce în cadrul testelor din Marea Britanie a fost raportat un caz grav de afecţiune neurologică la un participant, posibil un caz de mielită transversă, potrivit estimărilor. J & J şi-a suspendat săptămâna trecută studiul clinic de amploare, în stadiu avansat, după îmbolnăvirea unuia dintre subiecţi.
Ambele companii au contracte pentru a asigura un vaccin către Statele Unite şi alte guverne, dacă acestea vor fi aprobate de autorităţile de reglementare.
Oficialii şi experţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la procesul de validare, supravegheat de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) din Statele Unite, care ar putea fi subminat de presiunea politică, dar şi la faptul că aproximativ un sfert dintre americani au declarat că ezită să accepte un vaccin împotriva COVID-19.
"Odată cu reluarea acestui proces, sper că mesajul comunicat publicului este acela că sunt urmate procedurile la cel mai înalt standard etic şi că nu există interferenţe cu reglementările FDA", a declarat Matthew Hepburn, director în cadrul Operation Warp Speed, un parteneriat public-privat pentru accelerarea eforturilor de dezvoltare a vaccinurilor.
Numărul infecţiilor este în creştere în 80 de ţări, în contextul în care populaţia din emisfera nordică petrece mai mult timp în spaţiile interioare odată cu apropierea iernii, notează Reuters.
J & J a anunţat vineri că o comisie de monitorizare a datelor privind siguranţa (Data Safety Monitoring Board) a recomandat reluarea testele clinice după ce nu au fost identificate dovezi conform cărora vaccinul experimental ar fi condus la îmbolnăvirea participantului voluntar.
Compania J&J îşi va relua luni sau marţi testele clinice asupra vaccinului candidat în Statele Unite şi a anticipat că va dispune de date privind eficacitatea vaccinului până la sfârşitul anului 2020 sau începutul anului 2021, a declarat Paul Stoffels, director ştiinţific în cadrul J & J.
J & J se află de asemenea în discuţii cu alte organisme de reglementare pentru reluarea unui studiu clinic efectuat în afara Statelor Unite, a indicat compania.
Până în prezent, consiliul medical nu a identificat o cauză clară pentru îmbolnăvirea pacientului. J & J nu poate oferi detalii despre afecţiunea acestuia din cauza regulilor de confidenţialitate, a precizat Stoffels.
AstraZeneca a precizat că nu este neobişnuit în astfel de situaţii ca unii dintre participanţi să se îmbolnăvească în timpul testelor clinice pe scară largă pentru dezvoltarea unui vaccin, notând că FDA a analizat toate datele privind siguranţa din cadrul studiilor clinice la nivel mondial şi a considerat că testările pot fi continuate.
Testele clinice efectuate de AstraZeneca în Regatul Unit, Brazilia şi Africa de Sud au fost reluate, chiar dacă ancheta efectuată de FDA în SUA era încă în curs.
Vaccinul AstraZeneca este dezvoltat împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford.
Autoritatea de sănătate publică din Brazilia, ANVISA, a anunţat miercuri că un voluntar într-un test clinic al vaccinului pentru COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi de universitatea Oxford a murit, dar a precizat că testul va continua, conform Reuters. Universitatea Oxford a confirmat planul de a continua testul, afirmând într-un comunicat că, după o evaluare minuţioasă, "nu există preocupări privind siguranţa testului clinic". Ziarul brazilian O Globo relatează că voluntarul a primit un placebo şi nu vaccinul testat, citând surse neprecizate. ANVISA nu a furnizat alte detalii, invocând confidenţialitatea medicală a datelor celor implicaţi în test, conform Agerpres.