Câteva dintre acestea sunt criticate de către ONG-ul APADOR-CH. Care, deși apreciază că legea este mai bună decât în varianta inițială, critică unele articole care au rămas în varianta finală a actului normativ.
Printre acestea, APADOR-CH menționează reținerea de 48 de ore în spital și durata nelimitată a carantinei. Potrivit unei analize a ONG-ului, "Reţinerea unei persoane în spital, pe timp de 48 de ore, în scopul efectuării de investigații și evaluări medicale (art. 8 al. 3 si 4 din lege) este o măsură sui generis, care iese din tiparul stabilit în sistemul legal naţional (art. 23 al. 3 din Constituţie), potrivit căruia reţinerea unei persoane nu poate dura mai mult de 24 de ore. Astfel, în materie penală, reţinerea autorului unei infracţiuni nu poate dura mai mult de 24 de ore, iar reţinerea în materie contravenţională (conducerea administrativă a persoanei la sediul poliţiei) avea durata maximă de 24 ore, iar în prezent se preconizează să ajungă la 12 ore (pe rolul Curţii Constituţionale se află o sesizare a Avocatului poporului cu privire la necesitatea stabilirii unei durate exacte şi rezonabile a măsurii conducerii administrative). Întrebarea care se pune este de ce reţinerea unui infractor de către poliţist sau procuror, de exemplu un autor al infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, nu poate dura decât maximum 24 de ore, în timp ce reţinerea administrativ-medicală a unei persoane, dispusă de medic, poate dura dublu, adică 48 de ore. Nu este vorba aici despre decizia DSP (care, oricum, se ia pe durată nedeterminată), ci de „recomandarea” medicului pentru efectuarea unor investigații și evaluări, recomandare care are consecinţă reţinerea unei persoane, în spital, pe termen de 48 de ore."
ONG-ul menționat face referire și la durata carantinei: "În niciunul dintre articolele legii nu este prevăzută durata maximă a măsurii carantinei sau izolării, ca măsuri privative de libertate în sensul art. 4 al. 2 din OPCAT. Este adevărat că în articolele care fac referire la decizia individuală de aplicare a unei măsuri medicale privative de libertate se prevede că decizia individuală trebuie să indice şi durata pe care este luată. Dar, acestă prevedere nu este suficientă, pentru că, în lipsa prevederii în lege a duratei maxime, lasă la libera apreciere a celui care dispune privarea de libertate să stabilească durata maximă a privării medicale de libertate, ceea ce lasă loc arbitrariului într-o materie în care nu trebuie să existe arbitraiu (privarea de libertate). De asemenea, prevederile din art. 7 si 8 din lege, în sensul că măsura carantinei se dispune pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate sau că izolarea durează până la vindecare, nu conferă suficientă previzibilitate și nici suficiente garanții împotriva arbitrariului. Spre exemplu, un test/o analiză care să confirme vindecarea unei persoane se poate face, în practică, cu oarecare întârziere față de momentul vindecării, de exemplu, din cauza unei aglomerării a activității personalului sau din cauza personalului insuficient. Aceste probleme de organizare a activitatii instituțiilor publice, chiar și cele din sfera medicală, nu trebuie să se răsfrângă însă asupra persoanelor, prin privarea lor de libertate pe o durată mai mare decât cea efectiv necesară."
Analiza completă a APADOR-CH poate fi citită aici.
Forma finală a legii, trimisă la promulgare, poate fi citită aici.
