Academia Română intră în corul conspiraționiștilor: tehnologia 5G crește „riscul de cancer”

DE Alex Darvari | Actualizat: 27.08.2020 - 23:51
IEEE Spectrum
IEEE Spectrum

Principalul for academic din țară se teme că implementarea tehnologiei 5G va afecta sănătatea oamenilor. Institutul de Sănătate Publică are altă opinie. Și nu doar ISP, ci instituții mondiale de prestigiu.

SHARE

Instituții care contrazic această teorie la care țin conspiraționiștii din toată lumea.

„Academia Română își manifestă preocuparea față de consecințele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătății publice și consideră că aceasta este o temă de maxim interes în contextul în care România analizează aprobarea strategiei de implementare a rețelei 5G la nivel național (HG 429/2019). Atragem atenția că expunerea populației la radiația de radiofrecvențe de mare putere în Europa și, implicit, în țara noastră este deja o temă de dezbatere în lumea științifică la nivel mondial.

Astfel, oamenii de știință avertizează că viitoarele stații 5G vor genera câmpuri electromagnetice de cca 100 de ori mai puternice decât cele ale generațiilor deja în funcțiune, dezvoltând practic un ocean artificial de radiații milimetrice de înaltă frecvență (30-300 GHz), cu imens potențial de risc, pe termen mediu, asupra vieții. Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului și alte autorități medicale internaționale clasifică câmpul electromagnetic produs de radiofrecvențe ca posibil carcinogen la om.

În mod concret, radiațiile milimetrice se absorb la nivelul pielii, în profunzime de cca 1-2 mm, precum și la nivelul păturii superficiale a corneei, iar efectele locale se pot transmite prin mecanisme moleculare în restul organismului.

Alături de riscul de cancer, literatura de specialitate semnalează, între altele, efecte precum stresul celular, lezări ale mecanismelor genetice, deficit de memorie și probleme ale procesului de învățare, tulburări neurologice. Astfel, considerăm că, înainte de a introduce în funcțiune sistemul 5G, este absolut necesară o analiză științifică responsabilă, care să vizeze atât evaluarea riscurilor asupra sănătății oamenilor, cât și stabilirea standardelor de expunere maximă totală. În acest context, readucem în atenție Rezoluția 1815 din 2011 a Consiliul Europei, care precizează că: „se iau toate măsurile rezonabile pentru a reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la radiofrecvențele din telefoanele mobile, în particular a copiilor și tinerilor ce par a fi expuși riscului de tumori ale capului“ și solicită menținerea la „cel mai scăzut nivel cu putință“ (principiul ALARA) în ceea ce privește timpul de expunere, distanța și ecranarea.

Avertizăm că implementarea tehnologiei 5G, fără o evaluare concretă a riscurilor și vulnerabilităților, poate avea grave consecințe asupra sănătății populației și poate genera prejudicii sensibil mai mari decât avantajele”, a anunțat Academia Română.

Ministerul Sănătății și-a expus punctul de vedere pe acest subiect într-un articol intitulat:

Este tehnologia 5 un pericol pentru sănătate?

„· Expunerea populatiei la campuri electromagnetice (in care sunt incluse si frecventele folosite la tehnologia 5 G) este reglementata, atat la nivel international cat si national.

· Aceste norme asigura protectia populatiei generale fata de expunerea la campuri electromagnetice prin utilizarea unor limite de expunere de aproximativ 50 ori mai mici decât valorile de prag pentru aparitia efectelor dovedite ale acestor campuri.

· Sursele de campuri electromagnetice din viata de zi cu zi sunt variate si au caracteristici diferite (frecvente, putere etc): antene radio-tv, antene de telefonie mobila, internet, aparatura electrocasnica etc. Fiecare din aceste surse contribuie la nivelul electromagnetic de expunere al unei persoane.

· Se considera ca prin respectarea nivelurilor de expunere din Ordinul MS 1193/2006, nu vor exista efecte negative asupra sanatatii.

· In urma interpretarii buletinelor de masuratori de campuri electromagnetice inregistrate la Institutul National de Sanatate Publica, masuratori efectuate si in benzile de frecventa ale telefoniei mobile, a rezultat ca toate valorile masurate ale densitatii de putere au fost mai mici comparativ cu nivelurile de referinta specificate in Ordinul 1193/2006.

· Se așteapta ca retelele 5G sa aiba niveluri similare sau mai scazute de emisie decat retelele 4G. 

· Recomandarile Institutului National de Sanatate Publica privind protectia populatiei la campuri electromagnetice se bazeaza pe concluziile unor organizatii sau comitete stiintifice internationale

SCENIHR a actualizat in 2015 raportul privind "Efectele campurilor electromagnetice asupra sanatatii umane", pe baza informatiilor disponibile in literatura de specialitate.

Concluziile raportului cu privire la efectele campurilor de radiofrecventa sunt urmatoarele: in general, studiile epidemiologice privind expunerea la campuri electromagnetice de radiofrecventa nu indică un risc crescut de tumori cerebrale si nu indica un risc crescut pentru alte tipuri de cancer ale capului si ale regiunii gatului, sau alte boli maligne, inclusiv cancer la copii

- tot din studiile epidemiologice rezulta ca este improbabil ca expunerea la campurile de radiofrecventa provenite de la statiile de baza si de la emitatorii radio si de televiziune sa duca la o incidenta crescuta a cancerului la oameni

- nu s-a putut stabili o legatura cauzala intre simptomele subiective reclamate de diferite persoane (dureri de cap, oboseala, ameteala, dificultati de concentrare) si expunerea la campuri de radiofrecventa

- nu s-au gasit efecte asupra reproducerii sau dezvoltarii umane sau animale ü in prezent nu sunt dovezi care sa arate influenta expunerii acute sau pe termen lung, la niveluri relevante pentru telefonia mobila, asupra functiilor cognitive

- exista studii din care reiese influenta expunerii la campuri electromagnetice asupra electroencefalogramei (EEG) si asupra somnului, dar nu se cunoaste relevanta acestor modificari asupra starii de sanatate si nici mecanismul de actiune. Se recomanda continuarea cercetarilor, potrivit analizei Ministerului Sănătății.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te