Este unul dintre cei mai activi parlamentari la nivel naţional şi de departe cel mai implicat deputat ieşean.
Este unul dintre cei mai activi parlamentari la nivel naţional şi de departe cel mai implicat deputat ieşean.
Are 29 de ani, este căsătorită și are un copil. S-a născut în Municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, acolo unde a locuit și a învățat până după absolvirea Colegiului Național Anastasescu.
Deputat în Parlamentul României, președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară și președinte al PMP Mureș.
Secretar general adjunct PMP, manager, consultant comunicare.
Liderul PSD și al Consiliului Județean Iași susţine că la protestul anti-Dragnea de la Iaşi din 20 aprilie au fost aduşi oameni cu autocare din alte judeţe.
Premierul Viorica Dăncilă a decis înlăturarea din funcția de consilier onorific a Ancăi Alexandrescu, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
Gabriela Firea ne-a adus zilele trecute aminte că partidul din care face parte este campionul declarațiilor fantasmagorice în care minciuna, prostia și tupeul își dau mâna.
Ilan Laufer este audiat de polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice. Potrivit informațiilor Antenei 3, el este suspectat de complicitate la gestiune frauduloasă a Unirea Shopping Center, paguba produsă fiind de 5,8 milioane euro.